Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit în primele două luni din 2022
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit în primele două luni din 2022
13 Apr, 2022 12:39
ZIUA de Constanta
3469
Marime text
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele două luni din acest an, un deficit de 2,252 miliarde euro, comparativ cu 1,442 miliarde euro în perioada ianuarie - februarie 2021, potrivit unei informări transmise de Banca Națională a României (BNR).
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,192 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 131 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus excedentul cu 10 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 261 milioane euro.
Conform BNR, în perioada ianuarie - februarie 2022, datoria externă totală a crescut cu 532 milioane euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 97,341 miliarde euro la 28 februarie 2022 (72% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2022 nivelul de 37,808 miliarde euro (28% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1% faţă de 31 decembrie 2021.
Totodată, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,6% în perioada ianuarie - februarie 2022, comparativ cu 16,4% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2022 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2022 a fost de 85,1%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii