Creditele Santierului Naval Constanta vor deveni actiuni
Creditele Santierului Naval Constanta vor deveni actiuni
13 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1969
Marime text
Circa 7% din totalul de actiuni vor reveni unor institutii ale statului * Se vor emite circa trei milioane de actiuni, al caror pret va fi de 25.000 de lei pe actiune * Principalul actionar al santierului naval este compania Resource International din Insulele Marshall, care a cumparat, in luna aprilie 2002, pachetul majoritar de actiuni al Santierului Naval Constanta
Procesul de conversie a creditelor pe care le inregistreaza Santierul Naval Constanta presupune o majorare a capitalului social cu circa 75 de miliarde lei, actuala cifra reprezentativa fiind de 1043,9 miliarde lei. Creditele reprezinta obligatiile companiei catre furnizorii de utilitati, o serie de bugete locale si centrale, precum si institutii. Operatiunea va fi insotita de emiterea unui numar de circa trei milioane de actiuni cu o valoare nominala de 25.000 de lei/actiune. Defalcat, bugetul local va primi actiuni SNC in valoare de 16,1 miliarde lei, bugetul de stat - 11,4 miliarde lei, bugetul asigurarilor sociale de stat - 27,2 miliarde lei, Termoelectrica Bucuresti - 9,5 miliarde lei, Regia Autonoma de Apa-Canal Constanta - 5,1 miliarde lei, Administratia Porturilor Maritime Constanta - 1,3 miliarde lei si Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) - 4,04 miliarde lei. In urma acestei operatiuni, in structura actionariatului vor fi operate o serie de modificari, institutiile creditoare devenind actionari minoritari, procentele cumulate insumand circa 7% din pachetul de actiuni. Astfel, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta, in calitate de creditor bugetar al obligatiilor catre bugetul asigurarilor sociale de stat, va detine 2,43% din capitalul SNC, Termoelectrica Bucuresti - 0,85%, Directia Generala a Finantelor Publice Constanta - 1,02%, Consiliul Local Constanta - 1,44%, Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta - 0,45%, APAPS - 0,36% si Administratia Porturilor Maritime Constanta - 0,12%. Principalul actionar al santierului naval este compania Resource International din Insulele Marshall, care a cumparat, in luna aprilie 2002, pachetul majoritar de actiuni al Santierului Naval Constanta, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 17,4 milioane dolari. Actionarii firmei din Insulele Marshall sunt Histria Shipmanagement SRL Constanta, cu 26% din actiuni, Technical Shiprepairs and Maintenance SRL Constanta (parte a grupului Histria), cu 25% din actiuni, precum si o serie de firme din Cipru si Malta, cu o cota de 49% din capitalul social. Actionarul majoritar al grupului de firme Histria este Gheorghe Bosinceanu. In prezent, Resource International controleaza 85,77% din actiunile SNC, in timp ce SIF Moldova are 2,92% din capitalul social, iar SIF Transilvania participa cu o cota de 1,1%. Diversi alti actionari detin 3,6% din capitalul social al SNC. SNC a raportat, in 2002, o pierdere totala de 250,6 miliarde lei si o cifra de afaceri de 784,5 miliarde lei. In sedinta Bursei de Valori Bucuresti de la inceputul acestei saptamani, titlurile SNC erau cotate la un pret mediu de 18.500 lei/actiune. Din declaratia directorului general al Santierului Naval Constanta, Radu Rusen, a reiesit ca toate aceste datorii sunt de fapt istorice, datand dinaintea procesului de privatizare prin care a trecut societatea, si care au facut obiectul contractului de privatizare din acea vreme.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii