Datorii de aproape 100 milioane lei catre Primaria Castelu
Datorii de aproape 100 milioane lei catre Primaria Castelu
29 May, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
941
Marime text
Curtea de Conturi Constanta s-a intrunit, in cursul zilei de ieri, intr-un nou termen al dosarului 6/2003, incheiat societatii Agrias SA Castelu. Dosarul a fost deschis la inceputul acestui an datorita neplatii datoriei pe care societatea o are catre Primaria Castelu. In urma unui control efectuat in luna ianuarie de catre inspectorii din cadrul Directiei de Control Financiar Ulterior al Curtii de Conturi Constanta, s-a constatat ca societatea prezinta numeroase nereguli in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor financiare catre bugetul de stat, catre unitati administrativ-teritoriale si institutii publice. Astfel, catre bugetul local al Primariei Castelu, datoria societatii se ridica la aproape 100 milioane lei, dintre care 42 de milioane sunt reprezentate de impozitul pe cladiri. In aceste 42 de milioane intra si taxele pe teren si pe mijloacele de transport, care se ridica la sase, respectiv 22 milioane lei. La momentul efectuarii controlului, taxa pe mijloacele de transport se cifra in jurul a 51,6 milioane lei, o parte din aceasta suma fiind achitata in timpul controlului. Totodata, societatea mai avea si o datorie catre bugetul local al Primariei Poarta Alba, dar care, conform spuselor reprezentantului societatii, prezent in fata instantei, a fost achitata. Aceasta datorie era de 13 milioane lei, dintre care zece reprezentand impozitul pe cladiri, iar trei taxa pe teren. In termenul anterior, reprezentantul Agrias a motivat neplata datoriei datorita faptului ca primaria din localitate nu a pus la dispozitia societatii un cont in care sa livreze banii si nici la casierie nu a putut efectua plata deoarece a intampinat un refuz. Astfel, la termenul de ieri, instanta a stabilit un nou termen de judecata, masura luata datorita faptului ca inca nu au sosit relatiile cu privire la masurile asiguratorii. Noul termen a fost stabilit in data de 11 iunie a acestui an.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii