Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobanzile aterizeaza fara parasuta

ro

31 Mar, 2003 00:00 757 Marime text

Pe o piata in continua scadere

Constanta ca si multe alte orase de la noi inregistreaza o economie in crestere, dar cu putine afaceri prospere, cu multe oferte care nu corespund cererii, cu intreprinderi care au pierderi in loc de profit# Dobanzile sunt dictate de piata * Moneda americana continua sa fie trasa in jos de deficitul comercial, ratele scazute ale dobanzilor si problemele legate de terorism * Comprimarea cererii de credite a afectat si investitiile, un pret pe care orice societate, bogata sau saraca, il plateste atunci cand vrea sa aduca in jos inflatia

In ultimele saptamani am fost bombardati cu diverse stiri de la majoritatea zdrobitoare a bancilor, care anuntau scaderea dobanzilor pentru conturi, depozite sau credite. La prima vedere aceste ar fi considerate vesti bune insa trebuie sa ne punem si intrebarile de rigoare. Ne putem permite astfel de scaderi? La Banca Nationala nu exista un departament care sa dicteze: sus dobanzile sau jos dobanzile, sa le ridicam sau nu. Fiindca dobanzile sunt dictate de piata. Miscarea dobanzilor, la comanda pietei, nu e insa automata. Un rol major il au bancile. Ele pun in functiune, pentru o buna politica a dobanzilor, un mecanism complex si subtil. Mai ales ca, de multe ori, cand e reglementata remuneratia depozitelor sau a imprumuturilor, cunostintele de specialitate in domeniul bancar sunt asociate cu finetea unor observatii sociologice si psihologice. Toate dublate de experienta si de spirit creator."Argumentele" populismului sunt armele cu care sunt judecati bancherii. Societatea intelege greu adevarul ca daca munca nu e inmultita consistent, inclusiv sub raportul eficientei, banii n-au cum sa fie inmultiti. Fiecare leu in plus scapat pe piata navaleste in preturi. In plus, ne mai lovim inca de un fenomen nociv, pe care economistii il numesc "iluzie monetara": convingerea ca sporurile castigurilor salariale ar putea devansa performantele economice pentru a stimula munca, chiar daca preturile cresc si ele. Fenomenul este extrem de periculos, mai cu seama daca il raportam la adevarurile din economia noastra. O economie in crestere, dar cu putine afaceri prospere, cu multe oferte care nu corespund cererii, cu intreprinderi care au pierderi in loc de profit. De aici, in primul rand, nevoia de prudenta in politica dobanzilor. Fara indoiala ca, in materie de dobanzi, o politica prudenta va fi mereu pe muchie de cutit. Nemultumirile si criticile nu inceteaza si nu vor inceta. Faptul ca BNR absoarbe bani in propriile depozite si plateste dobanzi, bani care nu ajung in economia reala, a dat nastere unei dezbateri fierbinti.

Iluzia banilor multi si a preturilor bune

Unii economisti sustin ca dobanzile, inca mari, au si un efect inflationist. Teoretic, aceasta judecata poate fi adevarata. Practic, insa, in masura in care dobanzile peste rata inflatiei au restrans cererea de credite si au restabilit echilibrul pe piata, efectul lor a fost tocmai invers, contribuind la calmarea cresterii preturilor. De altfel, dobanzile nu au fost ridicate sus pentru a fi tinute acolo. Masura a fost temporara. Cand inflatia a inceput sa coboare, si-au inceput si dobanzile aterizarea. Fireste, comprimarea cererii de credite a afectat si investitiile. Un pret pe care orice societate, bogata sau saraca, il plateste atunci cand vrea sa aduca in jos inflatia. Dar criticii Bancii Nationale si ai sistemului bancar "uita" ca, de fapt, numai o parte din investitile din Romana sunt finantate din credite interne. In principal, investitiile sunt finantate din surse externe. Asa a fost si inainte de 1989, asa este si in prezent. Apoi, se impune sa fie luat in calcul si capitalul strain care intra in tara sub forma de investitii directe sau de portofoliu. Investitiile, deci, isi au propriile surse de finantare.

Dobanzile scad la Banca Comerciala Ion Tiriac

Banca Tiriac modifica, incepand cu 26 martie, nivelul dobanzilor pentru conturile curente si depozitele in lei si valuta constituite de persoanele fizice si juridice, informeaza un comunicat al bancii. Astfel, pentru conturile curente deschise de persoanele fizice si juridice, dobanda este de 0,5% pentru lei si dolari, si 0,2% pentru euro si lire sterline. Pentru depozitele la termen constituite in lei de persoanele fizice si juridice, banca ofera o dobanda de 12,5% - 1 luna, 15% - 3 luni, 16,5% pentru 6 si 9, respectiv 16% pentru 12 luni. Pentru depozitele in valuta, dobanda practicata de Banca Tiriac variaza intre 0,2% si 3%, in functie de valuta in care se constituie depozitul (dolari, euro sau lire sterline). Pentru certificatele de depozit denominate in lei cu dobanda fixa, banca ofera pentru o perioada de 3 luni o dobanda de 15% pentru sume mai mici de 50 milioane lei, respectiv 16% pentru depuneri mai mari sau egale cu 50 milioane lei. Pentru perioade de 6 luni, certificatele de depozit denominate in lei cu dobanda fixa ofera dobanzi de 17% pentru sume mai mici de 50 milioane lei, respectiv 18% pentru depuneri egale sau mai mari de 50 milioane lei. Totodata, pentru perioade de un an, banca ofera pentru certificatele de depozit denominate in lei cu dobanda fixa, banca ofera o dobanda de 16% pentru sume mai mici de 50 milioane lei, respectiv 17% pentru sume mai mari de 50 milioane lei. Banca Tiriac ofera pentru contul de economii in lei o dobanda de 14%, pentru cel in dolari 1%, iar pentru cel in euro 1,75%. Suma minima solicitata de banca pentru constituirea unui depozit la vedere de catre persoanele fizice este de 15 milioane lei pentru depozitele in lei, respectiv 300 dolari si/sau euro pentru depozitele in valuta. Pentru depozitele la termen, suma minima ce trebuie depusa de persoanele fizice pentru deschiderea unui cont de depozit la Banca Tiriac este de 25 milioane (pentru lei) si respectiv 2.000 dolari si/ sau euro pentru valuta. In cazul persoanelor juridice banca nu solicita o suma minima de constituire a depozitelor la vedere in lei, dolari si euro, iar pentru depozitele la termen in valuta, suma minima este de 10.000 dolari/euro.

Dolarul, in plina cadere

Moneda americana continua sa fie trasa in jos de deficitul comercial, ratele scazute ale dobanzilor si problemele legate de terorism. Problemele nu se opresc inss aici si ar putea antrena dupa ele intreaga economie americana Puterea sau slabiciunea dolarului reflecta cererea strainilor pentru "lucruri" americane, incluzand investitii, bunuri si servicii. Bancnota verde nu mai are aceeasi valoare ca pe vremuri. Cu un an in urma, americanii care dadeau un George Washington pe noua moneda europeana primeau un euro in schimb. Acum dolarul are cea mai scazuta rata de schimb din ultimii trei ani si valoreaza cu aproape 22% mai putin decat cel mai inalt nivel, din octombrie 2000. Europa nu este singurul loc in care dolarul isi pierde din lustru. In Japonia, este cu 11% mai jos fata de yen. in Coreea de Sud a scazut de anul trecut cu 10 procente. Puterea sau slabiciunea dolarului reflecta cererea straini pentru "lucruri" americane, incluzand investitii, bunuri si servicii. Recent, investitorii straini s-au ferit sa mai cumpere actiuni si obligatiuni americane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii