Edilmed are datorii de peste 1,5 miliarde catre bugetul local
Edilmed are datorii de peste 1,5 miliarde catre bugetul local
16 Apr, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
702
Marime text
Curtea de Conturi are un program incarcat
Indolenta unor administratori intarzie procedura legala
Curtea de Conturi a analizat, ieri, dosarul cu numarul 9/2003 cu privire la datoriile pe care le are societatea Edilmed. In urma sesizarii trimise de catre Curte, reprezentantul firmei s-a infatisat in fata instantei in totala necunostinta de cauza, situatie in urma careia s-a dispus instituirea masurilor asiguratorii asupra bunurilor societatii. In urma controlului efectuat in luna ianuarie s-a constatat ca, in momentul de fata, datoriile societatii catre bugetul asigurarilor sociale de sanatate, CASS 7% catre angajator, se ridica la 820 milioane lei, la care se adauga 705 milioane lei reprezentate de majorari si penalizari de intarziere, iar cele catre asigurati la 815 milioane lei, la care se adauga 403 milioane lei reprezentate de majorari si penalizari de intarziere, precum si penalizari pentru stopaj la suma. La aceste datorii se mai adauga si cele catre bugetul asigurarilor sociale de stat, ce se ridica si ele la 7,7 miliarde lei, la care se adauga inca 11,3 miliarde lei reprezentand majorari si penalizari. Totodata, societatea mai are datorii si catre bugetul local, dupa cum urmeaza: 36 milioane lei - impozitul pe cladiri, la care se adauga 6 milioane lei din majorari si penalizari, 125 milioane lei - impozitul pe teren, la care se adauga 78,3 milioane lei din majorari si penalitati, 48 milioane lei - taxa asupra mijloacelor de transport, la care se adauga 8,5 milioane lei din majorari si penalitati, si 32,5 milioane lei - taxa de folosinta teren, la care se adauga 6 milioane lei din majorari si penalizari. Toate aceste datorii au fost motivate prin lipsa disponibilitatilor financiare. Instanta a dispus un nou termen de judecata, pentru data de 6 mai.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii