Fiscul va controla şi comerţul electronic

01 Nov, 2016 08:15
ZIUA de Constanta
2392
Marime text
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea ca procesatorii de plăţi, cum sunt Visa, Mastercard, PayPal, PayU, să fie obligaţi să îi trimită date privind tranzacţiile persoanelor fizice şi ale firmelor, pentru a depista vânzătorii online care evită taxele, relevă un document prezentat acum de Profit.ro. În acelaşi scop, Fiscul va înfiinţa o nouă structură de control pentru comerţul electronic, scrie monitorulbt.ro.
Antifrauda monitorizează deja magazinele online cu preţuri reduse, vânzătorii de pe platformele olx.ro şi ocazii.ro care tranzacţionează volume mari şi magazinele online ale unor firme din alte ţări care au trafic ridicat. Din acest motiv, inspectorii au cerut date de la platformele online de vânzări directe pentru a monitoriza volumul de vânzări ale unor utilizatori, precum şi de la marile firme de curierat ale căror servicii sunt folosite de comercianţii online.
Măsurile fac parte dintr-un proiect care vizează nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor obţinute de comercianţii online, derulat de Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF). Totodată, Antifrauda monitorizează piaţa de electronice pentru a identifica magazinele online care practică preţuri reduse, sub nivelul preţurilor de relativă referinţă de pe piaţa internaţională, la care trebuie adăugată cota naţională de TVA (ca valoare minimă).
Un document oficial relevă că, acum, în scopul eficientizării acestor măsuri, ANAF va înfiinţa o structură de specialitate în domeniul comerţului electronic, din care vor face parte specialişti în domeniul IT şi specialişti în investigaţii fiscale cu o experienţă relevantă în control. Fiscul are nevoie însă, potrivit sursei citate, şi ca Guvernul să modifice cadrul legislativ actual, astfel încât să oblige procesatorii de plăţi să ofere date privind tranzacţiile efectuate de persoanele fizice şi juridice în România.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii