Guvernul Orban a acordat aproape un milion de euro Schitului Prodromu de la Muntele Athos. Care este baza legală
Guvernul Orban a acordat aproape un milion de euro Schitului Prodromu de la Muntele Athos. Care este baza legală
14 Jul, 2020 06:53
ZIUA de Constanta
3600
Marime text
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 813, din 13 iulie anul acesta, a fost publicată Ordonanța de Urgență numărul 113 prin care se acordă un sprijin financiar de către statul român Schitului Românesc „Prodromu” de la Muntele Athos din Grecia.
Conform ordonanței de urgență menționate „anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 960.000 euro, pentru Schitul Românesc Prodromu, de la Muntele Athos-Grecia.
Actul normativ semnat de premierul Ludovic Orban este contrasemnat de secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, și de secretarul de Stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, Victor Opanschi, de ministrul culturii Bogdan Gheorghiu și de ministrul Finanțelor publice, Florin Cîțu.
Ce spune legea
Parlamentul României a aprobat Legea nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc Prodromu, de la Muntele Athos, Grecia, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298 din 4 mai 2007.
Iată textul integral
Art. 1. - Prin prezenta lege se instituie cadrul juridic pentru sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia.
Art. 2. - Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, o sumă în lei, echivalentă cu 250.000 de euro, pentru Schitul românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia.
Art. 3. - Suma alocată potrivit art. 2 se prevede distinct în bugetul Ministerului Culturii și Cultelor și se acordă ca sprijin financiar Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia, cu respectarea dispozițiilor corespunzătoare din legislația care reglementează sprijinul financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase.
Art. 4. - Sumele alocate de la bugetul de stat sunt destinate acoperirii cheltuielilor de restaurare, reparare și întreținere a clădirilor din incintă și a celor 4 biserici, realizării de materiale cu caracter de promovare, precum și pentru susținerea activităților monahilor acestui schit.
Legea este semnată de președintele de atunci al Camerei Deputatilor Nicolae Văcăroiu.
Cum s-a ajuns de la 250.000 de euro la aproape un milion de euro
Anul acesta Parlamentul a mărit prin lege alocația anuală pe care o primește schitul românesc de la Muntele Athos. Dacă până acum schitul Prodromu avea alocată suma de 250.000 de euro pe an de la bugetul de stat, de-acum înainte va primi aproape un milion de euro pe an. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
Parlamentul a modificat legea 114/2007, prin care s-a stabilit o alocare bugetară de 250.000 de euro anual pentru schitul românesc de la Muntele Athos.
Potrivit noii forme a legii, alocația a fost majorată la 960.000 de euro.
„Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, o sumă în lei, echivalentă cu 960.000 de euro, pentru Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos, Grecia”, potrivit art. 2 al legii modificate.
Legea a fost inițată de 90 de deputați și senatori de la toate partidele. În expunerea de motive, inițiatorii arată că schitul are nevoie de bani pentru lucrări de întreținere și restaurare a clădirilor, dar și a operelor teologice pe care le deține - cărți, manuscrise, moaște, icoane prețioase. De asemenea, parlamentarii mai motivează că Franța cheltuiește anual 4 milioane de euro pentru întreținerea catedralei Notre Dame.
Noua formă a legii a fost votată pe 10 martie și promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 3 aprilie. Pe 6 aprilie, legea modificată a fost publicată în Monitorul Oficial.
Sursa foto: Basilica.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii