Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:08 31 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Harsova - zona defavorizata sau nu?

ro

12 Jul, 2002 00:00 1328 Marime text

Planeaza un mare semn de intrebare

Investitorii ar trebui sa beneficieze de anumite facilitati * Primarul Harsovei sustine ca totul a devenit o poveste * Profilul economic al orasului a fost si este agroindustrial

Investitiile din zonele defavorizate beneficiaza de anumite facilitati. In judetul nostru, Harsova a fost declarata zona defavorizata prin hotararea Guvernului numarul 1239/2001, pe termen de trei ani. Pe aceasta perioada sunt acordate urmatoarele facilitati: scutirea de la plata taxelor vamale si a taxei pe valoarea adaugata pentru masinile, utilajele, instalatiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile care se importa in vederea efectuarii de investitii in zona; scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate necesare in vederea realizarii productiei proprii in zona; scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenta a zonei defavorizate; scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizarii investitiei; acordarea din Fondul Special de Dezvoltare sau din alte surse aflate la dispozitia Guvernului a unor sume pentru finantarea unor programe speciale. "Prin aplicarea unor politici de dezvoltare adecvate, avand in vedere potentialul de dezvoltare de care Harsova dispune, dorim ca orasul si cetatenii sai sa-si regaseasca propria identitate si locul pe care il merita pe harta socio-economica a tarii", sustine primarul Ionel Chirita.

Este nevoie de o relansare socio-economica a orasului

Profilul economic al Harsovei a fost si este agroindustrial. Pana in anul 1989, peste 25% din populatia apta de munca isi desfasura activitatea in unitati agricole din oras (fostul I.A.S., C.A.P., Asociatia Legumicola si S.M.A.). Dupa 1989, populatia ocupata in aceasta activitate s-a redus simtitor, in 1996 fiind 275 salariati, iar la finele anului 2000, 132 salariati. Orasul Harsova dispune de o suprafata agricola de 7.445 ha teren, din care 2.976 ha se afla in zona cu amenajari pentru irigat. Productia de cereale a scazut de la an la an, la fel si efectivele de animale. Terenurile agricole din teritoriu sunt cuprinse in categoriile II, III si IV de fertilitate. Se constata ca, anual, efectivele de animale din gospodariile populatiei orasului Harsova sunt in scadere, principalele specii fiind bovinele, porcinele si ovinele. De asemenea, o descrestere substantiala se constata la efectivele de cabaline care sunt folosite la munca campului de catre detinatorii de terenuri agricole. In sectorul silvic s-a actionat, an de an, pentru exploatarea padurilor mature, concomitent cu realizarea de impaduriri. Astfel, in ultimii patru ani, a fost exploatata o suprafata de 533 ha si s-au impadurit 207 ha. Activitatea industriala se desfasoara intr-un numar redus de agenti economici, care au o fluctuatie continua de angajati. Unitatile industriale cu capital de stat din oras, la trecerea de la economia planificata la cea de piata, au intampinat o serie de greutati incepand cu asigurarea materiilor prime, desfacerea productiei etc., fapt ce a condus la o reducere simtitoare a activitatii industriale si, ca urmare, la trecerea in somaj a unui numar important de salariati. Activitatea intreprinzatorilor mici si mijlocii se desfasoara in conditii destul de vitrege, fiind influentata de caracterul activitatii economice din zona (preponderent agricola) si de posibilitatile financiare de care dispune. Totusi, au aparut firme private, care nu influenteaza substantial viata economico-sociala a orasului. Deoarece unitatile industriale existente inainte de 1990 dispun de capacitati de productie suficiente, reducandu-si activitatea si numarul de salariati, aceste capacitati de productie nu mai sunt folosite de catre agentii economici decat in procente mici. Analizand anual acest indicator, se poate constata ca procentul de utilizare a capacitatilor de productie cu profil industrial, in cea mai mare parte, a scazut de la an la an, realizandu-se o medie de 21,56%. Comertul si serviciile se desfasoara pe teritoriul orasului prin mai multe societati comerciale private care desfac o gama variata de produse si executa servicii catre populatie. De la un numar de 18 agenti economici de profil in anul 1992 s-a ajuns la 35 in anul 1994, la 57 in anul 1998 si la 129 in anul 2000. In prezent, exista in oras un numar de 98 unitati de desfacere, in care isi desfasoara activitatea, in calitate de salariati, un numar de 302 persoane. Printre serviciile oferite populatiei enumeram: croitorie, cizmarie, coafura, depanare radio-tv, pictura, vidanjare, tamplarie, service-auto etc. Oricum, calitatea serviciilor prestate este cu mult sub nivelul standardelor actuale cerute de economia de piata, comparativ cu tarifele practicate. Pana in anul 1990, a existat o activitate de constructii intensa, desfasurata de mai multe unitati specializate. Dupa anul 1990, nu au mai fost fonduri pentru finalizarea obiectivelor aflate in constructie, iar santierele de constructii s-au desfiintat ori si-au restrans activitatea, reorganizandu-se. Se mentine aproape constant numarul de salariati la cele doua formatiuni de drumuri (judetene si nationale) care executa lucrari de intretinere si reparatii drumuri judetene si nationale, incadrate cu 53 de oameni. In total, in activitatea de constructii, la finele anului 2000, mai existau 54 salariati. Aceasta este situatia economica in care se gaseste orasul Harsova.

"Anumite facilitati nu mai exista"

Declararea orasului ca fiind zona defavorizata ar fi trebuit sa atraga un numar mare de investitori, prin facilitatile fiscale care se ofera. Ionel Chirita, primarul orasului, sustine ca "avand in vedere ca perioada in care Harsova este declarata zona defavorizata este de numai trei ani, si nu zece, cum am fi vrut noi, investitorii nu se grabesc si, chiar mai mult de atat, am impresia ca declararea Harsovei ca zona defavorizata este numai pe hartie, pentru ca anumite facilitati au fost ridicate. Si ma refer aici la scutirea de la plata impozitului pe profit si altele; de fapt, mai bine spus, aproape toate facilitatile". Primarul a adaugat ca, la ora actuala, din "cei 80 de posibili investitori au ramas 2 sau 3, care isi fac deja bagajele si, astfel, termenul de zona defavorizata este pentru Harsova doar o poveste".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii