Institutul Naţional de Statistică Importul la gaze naturale a crescut cu peste 11% de la începutul anului
Institutul Naţional de Statistică: Importul la gaze naturale a crescut cu peste 11% de la începutul anului
23 Jul, 2024 19:10
ZIUA de Constanta
553
Marime text
- România a importat, în primele cinci luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 661.400 tone echivalent petrol (tep), cu 11,8% mai mare (+69.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 3,206 milioane tep, fiind cu 1,7% peste cea din ianuarie - mai 2023 (+52.200 tep), potrivit Agerpres.
Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024 - 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.
Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru 2024 o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.
CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%).
Proiectul Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, lansat în dezbatere de Ministerul Energiei, semnalează că, potrivit prognozelor, până în anul 2035 cu perspectiva anului 2050, producţia de gaze naturale din resursă terestră este de aşteptat să scadă, menţinerea unui grad redus de dependenţă faţă de importuri fiind condiţionată astfel de dezvoltarea rezervelor descoperite în Marea Neagră.
Documentul subliniază că pe termen scurt şi mediu, rezervele sigure de gaze naturale se pot majora prin implementarea de noi tehnologii care să conducă la creşterea gradului de recuperare în zăcăminte şi prin implementarea proiectelor pentru explorarea de adâncime şi a zonelor din platforma continentală a Mării Negre.
Primele gaze naturale provenite din proiecte offshore sunt planificate a deveni disponibile în piaţă începând cu anul 2027. Potrivit informaţiilor publicate de către operator, producţia de platou va fi atinsă în decurs de un an de la începerea producţiei şi va dura o perioadă totală de aproximativ zece ani, la aproximativ 140.000 de barili echivalent petrol pe zi. După această perioadă, activul va intra în declin natural pentru o perioadă de încă opt ani.
Citește și
Japonia ar putea deveni până în 2060 independentă din punct de vedere energetic datorită energiei regenerabile
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii