Investitorii din Zona Libera sunt multumiti
Investitorii din Zona Libera sunt multumiti
29 Aug, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
957
Marime text
Cu mici exceptii
Chiar daca legislatia in privinta zonelor libere s-a modificat, in sensul ca s-au introdus si aici taxe, investitorii nu par nelinistiti de perspectivele de afaceri realizate in acest perimetru. Parerea apartine purtatorului de cuvant al Zonei Libere Constanta Sud Agigea, Raluca Musat, opinia fiind argumentata de informatiile primite de Administratia ZLC de la investitori. Un alt motiv care a condus la conturarea acestei opinii este apetenta investitorilor de a lua in concesiune loturi aflate in perimetrul Zonei Libere. Recent, a fost organizata o licitatie in urma careia au fost concesionate doua loturi unor firme cu activitate de importator produse Kraft si, respectiv, depozitare fructe exotice. In fapt, modificarile legislative de care am mentionat anterior se refera la introducerea obligativitatii investitorilor din zonele libere de a plati un procent de 5%, constituind impozit pe profit (Legea 414/2002) si suportarea taxei pe valoarea adaugata (Legea 345/2002). Conform declaratiei purtatorului de cuvant al AZL, Raluca Musat, "noile reglementari nu ii deranjeaza pe concesionarii loturilor in cadrul Zonei Libere intrucat sumele pe care acestia le investesc in cladiri si dotari sunt mari, iar profitul il vor obtine dupa cinci-sase ani, ulterior amortizarii investitiilor". Un caz aparte il constituie cel al societatii comerciale pe actiuni Vifrana, al carei actionar, Vasile Francu, cere Ministerului Finantelor Publice despagubiri de trei milioane dolari, suma care reprezinta contravaloarea investitiilor facute. Firma in cauza a semnat cu Administratia Zonei Libere Constanta Sud-Agigea un contract de concesionare pe 50 de ani, in conditiile in care nu se percepea nici un fel de taxa pentru activitatile economice desfasurate in perimetrul Zonei Libere.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii