Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La restaurante, inca se mai pot face rezervari

ro

31 Dec, 2003 00:00 822 Marime text

Masa de Revelion, pe ultima suta de metri

Cele mai multe dintre oferte includ, pe langa meniul deja stabilit, si programe artistice sustinute de artisti ai teatrelor locale, formatii care acopera o bogata paleta muzicala, functie de specificul locatiei * Meniurile se impart in doua categorii: meniu fix sau bufet suedez, aceasta fiind una dintre conditiile care departajeaza pretul mesei in noaptea de Revelion

Cei mai multi dintre noi organizeaza si petrec noaptea cumpenei dintre ani acasa, impreuna cu membrii familiei, prieteni si rude, mancand, band si distrandu-se, dansand si spunand bancuri sau savurand diversele programe TV. In randul lumii moderne, seara de Revelion este un motiv de a iesi in lume, la un restaurant, unde persoane pregatite profesional au datoria sa te faca sa te simti bine. Cei care apeleaza la serviciile oferite de diverse restaurante pentru noaptea de Anul Nou sunt, in general, persoanele care doresc sa nu se complice cu organizarea unei mese festive la domiciliu. Printre acestia se pot regasi si acei oameni de afaceri care intentioneaza sa mentina o relatie apropiata cu partenerii din domeniu. De astfel de oferte pentru Revelion se mai pot bucura cei care isi petrec sejururile din aceasta iarna in alte localitati din tara, in special cele din zona montana. Pe litoral, situatia este alta! Aici exodul de turisti este remarcabil vara, cand marea si plaja locala reprezinta atractia principala. Pana acum, managerii de pe litoral au incercat sa atraga turisti si localnici prin acest tip de servicii, pentru a mai inregistra oarece beneficii. Pe scurt, doar cei cu ceva bani s-au aruncat asupra ofertelor lansate de centrele hoteliere sau restaurantele orasenesti care organizeaza mese festive pentru seara de Revelion. La nivelul judetului, oferta este suprasaturata, majoritatea centrelor hoteliere facandu-si publice din timp ofertele pentru organizarea evenimentului, la care s-au mai adaugat si multitudinea restaurantelor din oras. Cele mai multe dintre aceste oferte includ, pe langa meniul deja stabilit, si programe artistice sustinute de artisti ai teatrelor locale, formatii care acopera o bogata paleta muzicala, functie de preferinte si de stilul fiecaruia dintre organizatori: muzica populara pentru restaurante traditional romanesti, blues, pop, rock pentru cele moderniste. Meniurile sunt, de asemenea, alcatuite in functie de specificul locatiei si de numarul de stele al fiecareia: de la traditionalele sarmalute si fripturi cu garnituri diverse la cordon bleu, somon fumee si caviar. Ofertele de meniuri se impart in doua categorii: meniu fix sau bufet suedez, functie de alegerea sau buzunarul fiecaruia, aceasta fiind una dintre conditiile care departajeaza pretul acestora. Costul unei mese de Revelion unde alegerea este bufetul suedez este mai mic decat cel al unui meniu fix, diferentele fiind de cateva sute de mii. Cele mai mari preturi s-au impus la centrele hoteliere de patru stele, unde un maxim acceptabil se poate opri chiar la 110 euro/persoana, in locatii precum Hotel "Iaki" din Mamaia sau Hotel "Europa" din Eforie Nord, unde pretul este de circa trei milioane lei, care in plus are reduceri de 50% pentru copii de pana in 12 ani. Pe scara valorica, urmeaza restaurantele hotelurilor de trei si doua stele, care practica preturi cuprinse intre 75 de euro si 950.000 lei, avand de asemenea reduceri de 50% pentru copii, pragurile de varsta variind intre 12 si 14 ani. Informativ, un pret de 950.000 reprezinta un restaurant de doua stele care pune la dispozitie clientului bufetul suedez. Managerii locatiilor care au organizat in acest an masa de Revelion nu s-au plans prea tare de faptul ca intreaga capacitate pusa la dispozitie nu a fost ocupata, prelungind termenul limita de rezervare pana in jurul orei pranzului a zilei de 31 decembrie. Rezervarile se fac la sediul organizatorului, una dintre conditii fiind achitarea unui avans din suma totala contractata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii