Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoralul, atractiv si iarna

ro

24 Mar, 2004 00:00 1159 Marime text

In prima luna a acestui an, pe litoral s-au aflat aproape 8.200 de turisti, cu peste trei sute mai multi decat in perioada similara a anului trecut

Primele semne ale acestui an arata ca viitorul sezon estival se va bucura de un succes in crestere fata de anii precedenti, lucru demonstrat de interesul manifestat de agentii hotelieri, dar si de populatie cu ocazia organizarii inca din iarna a unor evenimente care au vizat activitatile desfasurate in unitatile hoteliere de pe litoralul romanesc. Ca o conformare a celor prezentate mai sus, Biroul Judetean de Statistica Constanta a anuntat ca numarul turistilor aflati pe litoral in luna ianuarie a acestui an a consemnat o usoara crestere care nu trebuie trecuta cu vederea. Astfel, raportul statistic lunar realizat de institutie precizeaza ca, in prima luna a acestui an, pe litoral s-au aflat un numar total de 8.185 de turisti, in crestere cu peste trei sute de persoane, ceea ce reprezinta un procent de 4,1%, fata de cele 7.865 persoane cate au fost inregistrate in prima luna a anului trecut. Tot o crestere a fost consemnata si in cazul innoptarilor, in luna ianuarie a acestui an cifra fiind de 22.050 de innoptari fata de 21.761 in luna corespunzatoare a anului trecut. O scadere a fost constatata, in schimb, la sejurul mediu petrecut pe litoral in aceasta perioada, de la 2,8 zile la 2,7 zile. In ceea ce priveste totalul turistilor straini care s-au aflat pe litoral in perioada 1-31 ianuarie 2004, acestia au fost in numar de 959 persoane, cu 77 mai multe decat in ianuarie 2003, detinand o pondere de 11,7% din totalul turistilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii