Malurile Dunarii si sudul Dobrogei vor fi reimpadurite
Malurile Dunarii si sudul Dobrogei vor fi reimpadurite
08 May, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
826
Marime text
UE aloca milioane de euro pentru fondul forestier
Reimpadurirea zonei sud-estice a Romaniei este una din prioritatile Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. In urmatorii trei ani, peste 1.000 hectare de padure vor exista in zonele riverane fluviului Dunarea. Proiectul vizeaza conservarea biodiversitatii Dunarii si are o valoare de 5 milioane euro, fiind finantat din fonduri ale Uniunii Europene, prin programul PHARE. Practic, vor fi reimpadurite ambele maluri ale fluviului, partea bulgara urmand sa desfasoare, in acelasi interval de timp, un program similar de conservare a ecosistemului. Pe ambele maluri ale Dunarii vor fi plantati frasini, stejari, salcii, plopi albi si negri. Reimpadurirea malurilor Dunarii nu este singurul program de refacere a suprafetelor de altadata acoperite de paduri, care in urma defrisarilor masive sunt expuse desertificarii. Astfel, Ministerul Agriculturii va aloca, in urmatorii ani, aproximativ 2,3 milioane de euro pentru conservarea si extinderea retelelor forestiere din Dobrogea, unde padurile au fost defrisate pentru marirea suprafetelor agricole. In consecinta, din lipsa perdelelor de padure, aceste terenuri agricole sunt afectate, constant, de seceta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii