Noi finantari pentru IMM-uri
Noi finantari pentru IMM-uri
06 May, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
727
Marime text
Zonele declarate defavorizate vor atrage investitii private
Dezvoltarea economica urbana va fi realizata prin cresterea activitatilor economice ale intreprinderilor mici si mijlocii * Cernavoda, Negru Voda, Eforie, Basarabi, Navodari si Techirghiol vor fi incluse in subprogram * Bugetul pe doi ani al subprogramului este de peste 825 miliarde lei la nivel national
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei elaboreaza programe multianuale de sprijin financiar al dezvoltarii economice si sociale a regiunilor. Aceste programe sunt elaborate potrivit prevederilor programului de guvernare, pentru promovarea si coordonarea politicilor de dezvoltare pe ansamblul tarii, pe regiuni si zone de dezvoltare. In acest sens, a fost elaborat subprogramul "Dezvoltarea oraselor prin stimularea activitatilor intreprinderilor mici si mijlocii", prin care se urmareste atragerea de investitii private in orasele care nu se regasesc in zonele de restructurare industriala sau in zonele declarate defavorizate. Conceptul subprogramului are la baza, in primul rand, faptul ca dezvoltarea economica urbana se poate realiza prin cresterea activitatilor economice desfasurate de intreprinderile mici si mijlocii. Pe de alta parte, prin subprogram se urmareste dezvoltarea oraselor mici si mijlocii ca poli industriali cu rol de atragere a populatiei din mediul rural in activitatile industriale. Subprogramul are ca directie prioritara dezvoltarea economica urbana prin cresterea activitatilor economice desfasurate de intreprinderile mici si mijlocii. In conformitate cu Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national, din afara zonelor restructurate industrial si a zonelor defavorizate, va fi acordata asistenta financiara proiectelor de investitii ale intreprinderilor mici si mijlocii care isi desfasoara activitatea in localitatile urbane de rang III. Din judetul Constanta orasele eligibile sunt Cernavoda, Negru Voda, Eforie, Basarabi, Techirghiol si Navodari. Ca obiective, subprogramul isi mai propune, pe langa transformarea oraselor mici si mijlocii in poli industriali pentru populatia din mediul rural, sa accelereze dezvoltarea economica a oraselor prin marirea fluxului de capital investitional, sa creasca investitiile in sectorul privat, sa duca la sporirea competitivitatii produselor autohtone, sa diversifice si sa imbunatateasca serviciile. Totodata, subprogramul mai urmareste cresterea contributiilor din partea intreprinderilor mici si mijlocii in ceea ce priveste crearea de noi locuri de munca, precum si infiintarea ori dezvoltarea firmelor capabile sa desfasoare activitati productive sau de servicii generatoare de produse cu valoare adaugata mare. Din bugetul total de peste 825 miliarde lei, aferent anilor 2003 si 2004, subprogramul va finanta investitiile intreprinderilor mici si mijlocii in ceea ce priveste achizitionarea de utilaje, instalatii si echipamente, precum si pentru reabilitarea cladirilor necesare dezvoltarii productiei ori a serviciilor. Tot aici trebuie mentionat ca, din bugetul total, jumatate este alocat de la bugetul de stat. In acelasi timp, subprogramul va finanta si asistenta tehnica necesara implementarii subprogramului destinat agentiilor de dezvoltare regionala, in care intra cheltuielile de personal, materiale si servicii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii