O nouă lansare numismatică a BNR Monedă de argint cu tema -125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino
O nouă lansare numismatică a BNR: Monedă de argint cu tema -125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino
03 Aug, 2024 08:57
ZIUA de Constanta
640
Marime text
Începând cu data de 5 august 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Aversul monedei prezintă Palatul Mogoșoaia, la a cărui restaurare a participat George Matei Cantacuzino, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.
Reversul monedei redă portretul, numele lui George Matei Cantacuzino, anii între care a trăit acesta „1899” și „1960” și inscripția „125 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 500,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Citește și
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României valabile pentru luna iulie 2024
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii