Pe site-urile de recrutare Se caută conduceri pentru Port şi Canalele Navigabile
Pe site-urile de recrutare: Se caută conduceri pentru Port şi Canalele NavigabileSuntem îndreptaţi către http://georgebutunoiu.com/managerilastat şi aflăm că se caută directori generali pentru Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile şi pentru Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime. Pentru ambele instituţii este nevoie de câte doi membri ai Consiliilor de Administraţie, dintre care unul să se priceapă la economic. Aflăm de pe pagina de Internet că „îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat reprezintă un obiectiv asumat de Guvernul României prin Scrisoarea de intenţie către Fondul Monetar Internaţional aprobată de Guvern prin memorandum la data de 07 iunie 2011, revizuită. În cadrul proiectului „Suport pentru punerea în aplicare a unei strategii generale în sectorul de transport şi infrastructură", cod SMIS 38774, activitatea nr. 3 din proiect „Asistenţa tehnică în vederea consolidării capacităţii MTI pentru evaluarea competenţelor necesare pentru ocuparea posturilor de conducere ale unităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea MTI", Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a încheiat, urmare unei proceduri de achiziţie publică, acordul cadru nr. 26.065/15.06.2011 în scopul recrutării personalului de conducere pentru companiile aflate sub autoritatea MTI (membrii CA executivi şi neexecutivi) în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind Guvernanta corporativă a întreprinderilor publice. În urma acestei proceduri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a mandatat asocierea PricewaterhouseCoopers, D&B David şi Baias SCA şi George Butunoiu (Consultanţii) să furnizeze MTI, in calitate de autoritate tutelara, asistenţă tehnică în gestionarea corespunzătoare a procedurilor de evaluare şi selecţie de personal de conducere (top management), respectiv a membrilor consiliului de administraţie şi a directorilor generali pentru întreprinderile publice aflate sub autoritatea sa, conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu respectarea principiilor privind transparenţa, nediscriminarea, tratamentul egal şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate al acestor unităţi".
Menţionăm că, la ora actuală, CN Administraţia Canalelor Navigabile este condusă de Daniel Georgescu, iar CN Administraţia Porturilor Maritime de Decebal Şerban.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp