Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:12 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 16.000 de firme, in pericol de dizolvare pentru 75.000 lei

ro

10 Mar, 2004 00:00 950 Marime text

Suma reprezinta taxa solicitata de Registrul Comertului la depunerea bilantului contabil, situatie in care se regasesc o mare parte dintre firmele din Constanta * Dintr-un total de 35.644 de firme active din punct de vedere juridic, 348 sunt in pericol de a fi dizolvate pe motivul ca nu mai au administratori, 3080 au termenul de inchiriere a sediului expirat, 259 nu mai au cenzori, iar 16.319 sunt firme care nu si-au depus bilantul contabil pe anul 2002 * La data de 30 iunie va fi efectuata o noua evaluare a firmelor, data la care se vor stabili masurile ce se impun

La scurt timp dupa publicarea pe site-ul oficial al Oficiului National al Registrului Comertului a listei cu firmele in prag de dizolvare, reprezentantii unitatii teritoriale din Constanta au facut publica situatia agentilor economici de la nivelul judetului care nu indeplinesc conditiile impuse de Legea nr. 31/1990 cu privire la modul de functionare a firmelor si care sunt in pericol de a fi dizolvate. Conform declaratiilor oferite de catre directorul Registrului Comertului Constanta, Traian Oancea, dizolvarea unei societati poate fi efectuata pe doua cai, fie la solicitarea unei persoane interesate, fie de catre Registrul Comertului, printr-o cerere depusa la Tribunal. Oancea a mai precizat ca aceasta masura la care a apelat ONRC nu este una care sa fie apreciata ca o amenintare adusa firmelor care nu si-au stabilit situatia, fiind in totalitate diferita de Legea 314/2001 prin intermediul careia un numar mare de firme au fost radiate. Conform legii, o firma poate fi radiata in conditiile in care societatea in cauza nu mai are organe statutare, nu a depus intr-un termen de sase luni de la expirarea termenelor legale situatiile financiare sau alte acte, si-a incheiat activitatea, nu are social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau in cazul in care asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut. Un alt caz, cu totul special, si care este cel mai des intalnit, este acela in care societatea nu si-a completat capitalul social. In ceea ce priveste situatia in care se afla firmele constantene, dintr-un total de 35.644 care sunt active din punct de vedere juridic, 348 au administratorii expirati, 3080 au sediul expirat, 259 au cenzorii expirati, iar 16.319 sunt firme care nu si-au depus bilantul contabil pe anul 2002. Totodata, Oficiul National al Registrului Comertului a stabilit o data provizorie, respectiv 30 iunie 2004, data la care se va face o noua evaluare a situatiei in care se regasesc firmele. Directorul Registrului Comertului Constanta a declarat ca aceasta data a fost aleasa datorita faptului ca ea coincide cu data pana la care firmele au termen sa-si preschimbe certificatele de inmatriculare. Pe de alta parte, o situatie la fel de ingrijoratoare se poate consemna si in cazul firmelor care au obligatia de a-si preschimba certificatele de inmatriculare, dintr-un total de 24.380 cate se incadrau in aceasta categorie, doar foarte putin peste jumatate au efectuat acest lucru. In ceea ce priveste rezultatele care vor fi obtinute in urma acestei campanii de atentionare a firmelor, un raspuns concret nu este usor de dat, si asta datorita faptului ca este greu de crezut ca jumatate dintre firmele din Constanta nu au stiut ca trebuie sa isi rezolve situatiile. Dupa toate aparentele, se pare insa ca "fabuloasa" suma de 75.000 lei, perceputa ca taxa la depunerea bilantului contabil (cea mai des intalnita problema) ii cam sperie pe agentii economici din judetul Constanta. Un ultim aspect al problemei de fata este acela legat de faptul ca e foarte posibil ca un numar destul de important de firme se incadreaza in cele doua categorii de firme cu probleme, respectiv cele care au obligatia de a-si preschimba certificatele de inmatriculare si cea de a-si rezolva problemele care le-ar putea duce la dizolvare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii