Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
20:29 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Producatorii de textile sunt asteptati la Neptun

ro

04 Jun, 2003 00:00 1462 Marime text

TEXIN, la cea de-a XXIII-a editie

La targ vor participa aproximativ 400 de producatori si importatori, atat din tara, cat si de peste hotare * Targul se afla la cea de-a zecea editie tinuta in aceasta statiune * Vizitatorii vor avea ocazia sa vada standuri de textile, confectii, tricotaje, incaltaminte si marochinarie

Incepand de astazi, la Neptun va fi organizata editia din acest an a Targului national de marfuri textile-incaltaminte - TEXIN. Evenimentul se va derula pe durata a patru zile si la acesta vor participa numeroase firme din toate grupele de marfuri textile-incaltaminte, numarul acestora fiind de aproximativ 400. Targul va fi organizat de catre Patronatul comerciantilor de marfuri textile-incaltaminte TEXIN, al carui presedinte, Cornelia Nagy, a precizat ca pregatirile acestei manifestari au durat aproximativ sase luni.Totodata, trebuie precizat ca pe langa acest patronat, la organizarea targului vor participa si SC Margan SRL din Cluj-Napoca si SC Amplus International SRL din Bucuresti. Acelasi presedinte a mai precizat ca locatia targului este pentru a zecea oara Neptun, si asta datorita faptului ca aici organizatorii s-au bucurat de ospitalitatea localnicilor atat in ceea ce priveste cazarea, cat si spatiile comerciale puse la dispozitie. Referitor la targ, Cornelia Nagy a declarat ca "aici pot fi vazute colectiile producatorilor romani" si, in completare, a precizat faptul ca, pe langa colectiile de vara-toamna, care vor domina targul, vor fi prezente si colectii pentru sezonul rece. Aceasta manifestare este destinata, in principal, satisfacerii necesitatii de consum a pietei interne pe perioada sezonului estival, precum si acordarii unei sanse vizitatorilor de a achizitiona produse textile la preturi de producator. In alta ordine de idei, la targ vor prezenti, alaturi de producatorii autohtoni, si importatori de textile din Italia, Grecia, Turcia, Siria, Iordania, Ungaria si Olanda. Targul va oferi vizitatorilor numeroase standuri in care se vor gasi atat textile si incaltaminte, cat si articole de confectii si marochinarie. Targul va fi organizat in mai multe locatii, dupa cum urmeaza: la complexele Marea Neagra, Dunarea, hotel Neptun, Metexin, Km 0 si Balea vor fi organizate standuri de confectii, la complexul Caraiman vor fi organizate standuri de tesaturi, la complex Miorita se vor gasi standuri de lenjerie intima, in timp ce la complexul Rosemarie vor fi standuri de pasmanterie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii