S-au aprobat indicatorii tehnico-economici de reabilitare a liniei de cale ferată București-Constanța pentru viteza maximă de 160 km/h
S-au aprobat indicatorii tehnico-economici de reabilitare a liniei de cale ferată București-Constanța pentru
20 Apr, 2021 03:40
ZIUA de Constanta
2856
Marime text
- În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 405 din data de 19 aprilie a fost publicată Hotărârea de Guvern numărul 438 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată București-Constanța, componentă a Coridorului IV Pan-European pentru o viteză de maxim 160 km/h-Lucrări în stațiile c.f. Fetești și Ciulnița, de pe linia de cale ferată București-Constanța”, lucrare de utilitate publică de interes național.
Astfel, se arată în actul normativ menționat, finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Totodată, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Hotărârea de Guvern este semnată de primul ministru Florin-Vasile Cîțu, și contrasemnată de viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna, ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.
În această etapă se vor efectua lucrări în stațiile de cale ferată Fetești și Ciulnița, valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) fiind 394.075.000 lei
(prețuri valabile-iulie 2020: 1 euro = 4,8397 lei).
În cadrul acestei sume se vor efectua lucări de construcții-montaj de 277.002.000 lei, respectiv reabilitare linii din stații de peste 18,850 kilometri și reabilitare peroane în suprafață totală de 13.860 metri pătrați.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii