Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:57 08 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de profesori au tras chiulul de la examen

ro

16 Jul, 2004 00:00 559 Marime text

Frauda la concursul national unic de titularizare

La centrul de evaluare din incinta Scolii nr. 28, un profesor a incercat sa obtina o nota mai mare copiind, motiv pentru care a fost eliminat din examen * Multiplicarea subiectelor a durat intre zece si 30 de minute * Conform metodologiei de organizare si desfasurare a examenului, durata probei scrise de ieri a fost de patru ore din momentul deschiderii plicului cu subiecte

Din totalul celor 1339 de cadre didactice constantene care ar fi trebuit sa sustina concursul unic national de titularizare nu s-au prezentat decat 928 de persoane, care au avut curajul de a-si testa cunostintele. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Timofte, conducerea ISJ este uimita de numarul extrem de ridicat de absenti (421). Se pare ca aspirantii la titularizare s-au razgandit in ceea ce priveste examenul si si-au amanat calificarea pentru o alta data. De asemenea, in cursul zilei de ieri a existat si o situatie speciala la centrul de evaluare din incinta Scolii nr. 28, unde un profesor a incercat sa obtina o nota mai mare copiind, motiv pentru care a fost eliminat din examen. In afara acestei probleme, totul s-a derulat conform regulamentului. Asa cum era de altfel si normal, candidatii s-au prezentat in sali inainte de ora 8.35, astfel ca la ora 8.55 usile unitatilor de invatamant declarate centre de examinare au fost inchise, nimeni neavand acces in scoala dupa aceasta ora. Timofte a mai declarat ca multiplicarea subiectelor a durat intre zece si 30 de minute si ca la concurs s-au prezentat foarte multi absolventi ai promotiei 2004. In ceea ce priveste nota obtinuta la fiecare proba, aceasta trebuie sa fie minimum 5,00. Dupa terminarea examenului, lucrarile vor fi aduse la Comisia Judeteana de Examinare, dupa care vor fi trimise la centrele de corectare. Conform metodologiei de organizare si desfasurare a examenului, durata probei scrise de ieri a fost de patru ore din momentul deschiderii plicului cu subiecte (ora 10.00). Subiectele de examen au fost mixte, unele cerinte fiind de tip grila, altele fiind clasice, de redactare si tratare a anumitor teme. Examenul va continua astazi cu proba de limba si literatura materna, pentru educatorii si invatatorii din unitatile de invatamant cu predare in limbile minoritatilor nationale. Rezultatele la concursul national unic vor fi afisate atat la centrele de concurs, cat si la sediul Inspectoratului Scolar Judetean, in perioada 17-18 iulie, urmand ca eventualele contestatii sa fie inregistrate in zilele de 19 si 20 iulie. Afisarea rezultatelor finale se va face pe 22 iulie. Repartizarea computerizata a cadrelor didactice participante la concursul national unic care au obtinut minimum media 7,00 pe posturile/catedrele vacante titularizabile se va face in ordinea descrescatoare a mediei obtinute la concurs, in doua etape: 26 iulie, respectiv 28 iulie, iar posturile ramase vacante dupa sesiunile de repartizare computerizata vor fi distribuite prin sedinta publica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii