Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:42 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenurile agricole calamitate vor ramane nelucrate

ro

02 Apr, 2003 00:00 917 Marime text

Campania de primavara se va finaliza la sfarsitul lunii mai

In camp s-a trecut la insamantarea de radacinoase * Intarzierile in campania agricola vor fi recuperate * La Brasov va fi analizata propunerea DGAIA cu privire la acordarea de ajutor financiar producatorilor ale caror culturi au fost afectate de inghet # Directorul DGAIA este sceptic in privinta aprobarii propunerii

Desi vremea a fost destul de capricioasa in ultima perioada, campania agricola de primavara a continuat sa se desfasoare, incercandu-se recuperarea intarzierilor inregistrate. Conform declaratiilor directorului general din cadrul Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara, Sorin Bulancea, araturile de primavara au fost realizate, pana in momentul de fata, pe 50% din suprafata totala. Totodata, acesta a mai precizat ca au fost terminate araturile in suprafetele viticole. In acelasi timp, este continuata fertilizarea faziala cu azot si fosfor, aceasta lucrare fiind realizata, pana in prezent, in proportie de 14% si, respectiv, 6%, in timp ce tratamentele la pomi au fost finalizate. Taierile pentru rodire se prezinta si ele favorabil, in acest sens fiind executate lucrari de taiere a pomilor pe o suprafata de aproximativ 82%, in timp ce in cazul vitei de vie procentul este de 65%. Referitor la semanaturile de orzoaica si cartofi, directorul a precizat ca acestea continua, fiind efectuate, pana in momentul de fata, insamantari pe 6%, in cazul orzoaicei, si 23%, in cazul cartofului, din totalul suprafetelor destinate. Totodata, au fost efectuate lucrari de insamantare a plantelor medicinale pe o suprafata de aproximativ 35%. In camp s-a inceput deja plantarea radacinoaselor (ceapa, usturoi), urmand ca, in perioada imediat urmatoare, sa se inceapa aceasta activitate si in solarii. Conform prognozei facute de Sorin Bulancea, pana la data de 20 mai lucrarile de primavara se vor incheia, desi termenul limita este 1 iunie. In acelasi timp, chiar daca intarzierile inregistrate in campania de primavara vor fi recuperate, o alta problema care trebuie rezolvata ramane cea a suprafetelor calamitate de inghet. In acest sens, DGAIA a inaintat o propunere ministrului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, propunere care sa vina in ajutorul persoanelor ale caror culturi au fost afectate. Astfel, Directia propune ajutarea persoanelor in a-si procura motorina, semintele si ingrasamintele chimice in mod gratuit, in totalitate sau intr-un procent stabilit de Guvern. Mentionam ca aceasta masura a fost luata in cazul unor judete din tara. Totodata, se propune acordarea de despagubiri tuturor celor care au suprafetele agricole calamitate de inghet in totalitate, chiar daca nu si-au asigurat culturile, precum si acordarea unor facilitati pentru procurarea motorinei, ingrasamintelor chimice si semintelor folosite in aceasta primavara, cu plata in produse agricole sau bani la recoltarea culturilor. Pentru arealele cuprinse in sectoarele irigate se propune studierea posibilitatii ca plata prestatiei sa se efectueze in produse agricole. Aceasta propunere urmeaza a fi analizata in cadrul unei intalniri cu ministrul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, intalnire ce va avea loc, in cursul acestei saptamani, la Brasov. Referitor la aceasta intalnire si la posibila aprobare a propunerii, Bulancea a declarat: "Nu cred ca va fi aprobata". In acest caz, peste 100.000 de hectare de teren agricol vor ramane nelucrate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii