Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată joi la sistemul energetic naţional

ro

25 Jul, 2024 10:42 487 Marime text





 
  • Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată joi la sistemul energetic naţional, după deconectarea automată survenită vineri seara, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei, informează Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN)
 
Incidentul nu a avut niciun impact asupra securităţii nucleare, conform Agerpres.

„Reconectarea s-a realizat conform procedurilor aplicabile, în condiţii de siguranţă, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau populaţia", precizează SNN.


Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.

Nuclearelectrica este compania naţională de energie electrică, termică şi combustibil nuclear din România, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.

Compania contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Sucursala CNE Cernavodă (CNE) operează două unităţi nucleare CANDU, fiind două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.
 

 
 
 
Citește și
 Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii