#citeşte Citește ca să evadezi!

Când m-au rugat colegii de la ZIUA să scriu câteva rânduri, cu ocazia aniversării a 14 ani, mi-au spus că tema campaniei este „Citește“. Primul meu gând nu a fost la ziar (nu de laudele mele au nevoie), nu la presă, ci la fiul meu.
Mărturisesc faptul că una dintre principalele problemele cu care mă confrunt în educația lui - a împlinit opt ani și a început să deslușească o parte dintre mecanismele ce conduc această lume - este cum să-i răspund la întrebări. Nu mai sunt acele întrebări care încep inevitabil cu „de ce“, de la vârsta primelor propoziții, în care orice nouă trăire trebuie explicată. E vorba despre întrebări la care răspunsurile sunt mai grele.
Ce să îi răspund atunci când mă întreabă cum au ajuns în anumite funcții un oarecare sau un altul? Cum să îi răspund atunci când eu însumi scriu sau citesc în ziare că directorul de la fabrica de cuie este specializat în murături (este un exemplu, desigur, mă refeream la aeroport, dar încercam să fiu subtil). Ce să îi spun atunci când mă întreabă cum și de ce au ajuns unii oameni parlamentari? Cum să îi explic faptul că, în România, nonvaloarea, lingușirea, pupincurismul, servilismul îți aduc, de multe ori, mai mult decât munca cinstită? Scriem despre doctori în anumite materii cu diplome mâzgălite de universități de peste hotare, de directori habarniști, numiți numai pe criterii politice, de parlamentari care s-au remarcat în activitatea profesională prin... nimic, de profesori universitari care predau limba română și nu cunosc regulile elementare de gramatică (nu, nu este o glumă). Și mai avem exemplele perfecte ale mocirlei în care ne aflăm: Becali, Borcea, Columbeanu și toată pleiada bizară a speciei care a reușit să se adapteze, cumva, acestei epoci de eternă tranziție.
Îi spun că tot ceea ce trebuie să facă el este să învețe, să învețe bine, să citească... pentru a putea evada. Pentru a putea evada din România. Pentru a ajunge într-o altă țară, unde contează și cât, ce și cum ai citit, nu numai cât ai furat, unde respectul, dar și banii, vin în urma eforturilor depuse, nu în urma șmecheriilor, șmenurilor, combinațiilor.
Și dacă nu va reuși asta sau dacă nu îi va plăcea să fie totdeauna un străin, va câștiga totuși ceva care va rămâne cu el întreaga viață: un mod de a vedea și de a înțelege lumea. Ceața din fața ochilor minții i se va ridica. Va râde, va plânge, se va mira, va întreba, va călători, se va îndrăgosti, va înțelege, și toate acestea din cărțile pe care le va citi. Va evada din lumea fără sens a lipsei de educație.
I-am pregătit acasă, îi pregătesc de ani buni, o mică bibliotecă cu o parte dintre cărțile pe care aș vrea să le citească. Sunt acolo, până când va fi pregătit pentru ele. Este cel mai de preț cadou pe care i-l pot face, pentru că, așa cum spune un proverb chinezesc, un om nu valorează nimic până nu se educă, așa cum o pia­tră pre­ți­oasă nu valo­rează nimic dacă nu e șle­fu­ită.

P.S. Pentru ZIUA de Constanța, unul dintre cele mai obiective ziare pe care le cunosc, și pentru ziariștii de aici, la mulți ani cu ocazia celei de-a 14-a aniversări și la cât mai multe articole în care să prezentați Constanța și oamenii săi, cu bune și cu rele.

Cristi HAGI
Ziarist, realizator TV