#citeşte Două poveşti de la începutul ziarului ZIUA de Constanţa

Redactor Eveniment ZIUA de Constanţa 2000-2001
 
Îmi place să cred că fiecare experienţă din viaţa mea m-a învăţat ceva. Tocmai de aceea, am rămas doar cu ideile bune şi trăirile pozitive.
 
ZIUA de Constanţa venea pentru mine într-un moment în care intrasem în presa locală de doar doi ani. A durat ceva până am luat decizia să părăsesc un alt ziar local şi acum cred că a fost cel mai bun pas. Pe de o parte, pentru că la ZIUA am învăţat să fiu un jurnalist complex şi, pe de altă parte, pentru că multe dintre amintirile frumoase legate de presă se regăsesc în acei ani.
 
Oamenii cu care am lucrat îmi sunt dragi şi acum. Am avut de învăţat multe de la ei şi chiar şi acum aplic în meserie ceea ce făceam atunci. Nu poţi să uiţi să fii om, să fii iscoditor, înţelegător, să apreciezi ajutorul altora şi să îi ajuţi pe ceilalţi aşa cum poţi.
 
Îmi aduc aminte două episoade despre cum se făcea presă atunci şi despre cât de bine puteai să înveţi meserie pe teren, şi nu din faţa unui computer, pe Internet. Pentru început, nimic nu se compara cu senzaţia de a avea un articol pe prima pagină, mai ales atunci când ştiai că te lupţi pentru asta.
 
Eu eram om de „Eveniment“. Cunoşteam poliţiştii din IPJ Constanţa foarte bine şi aveam contacte bune în tot judeţul. Nu reţin ce s-a întâmplat, dar, într-o dimineaţă, am fost trimis la spital. Pe vremea aia, Spitalul de Urgenţă Constanţa nu făcea parte din secţia „Eveniment“, ci putea fi considerat o secţie în sine. Pentru un jurnalist tânăr, părea ceva greu de penetrat - o fortăreaţă în care luptai cu leii. Era aproape imposibil să îţi stabileşti contacte şi să faci rost de subiecte. Am fost uşor şocat să văd că toate subiectele mele venite pe filiera poliţiei vor dispărea şi că voi fi nevoit să bat spitalul în căutarea altora. Sursele nu se făceau uşor acolo.
 
Câteva zile mai târziu, mi-am dat seama că persoana care m-a aruncat în cuşca leilor nu mi-a vrut răul. Nu numai că am început să cunosc oamenii mult mai bine, ba chiar ştiam să adun poveştile cele mai frumoase şi să le scriu aşa cum nu o făcusem până atunci. Petreceam dimineţile în Urgenţă, la Neurochirurgie şi, din când în când, urcam la Pediatrie. Știam cât de importantă este o poveste după felul în care suna sirena ambulanţei care intra în curtea spitalului.
 
Al doilea episod a pornit de la o explozie la bordul unei nave aflate în Portul Constanţa. În ziua respectivă, aveam programat un reportaj în Farul Constanţa. Eram lângă lentila aflată la 60 metri înălţime atunci când am văzut cum intră maşinile de pompieri pe la Poarta 5 a Portului. Am anunţat în redacţie că se întâmplă ceva în port şi am plecat şi eu spre zona peninsulară, acolo unde se afla sediul.

Reportajul despre Farul nu a mai intrat în ziarul de a doua zi, pentru că aveam o misiune mai importantă. Am făcut rost de o listă cu numele celor posibil răniţi sau decedaţi în urma exploziei de la bordul navei şi trebuia să-i găsesc şi să le confirm identitatea. Unele nume erau comune, iar pe vremea aceea nu exista Facebook, ci doar cartea de telefon. Am început să sun acasă la toţi cei care puteau să aibă legătură cu numele de pe lista mea.
 
Discutam cu persoana de la celălalt capăt al firului şi încercam să-mi dau seama dacă am de a face cu rudele decedaţilor sau dacă e doar o coincidenţă de nume. Au fost cazuri în care mi-a răspuns chiar persoana căutată. Îmi spunea că nu lucrează în Port şi mă linişteam. Dar erau şi cazuri în care soţiile lor auziseră ce s-a întâmplat în port şi sperau că soţii lor nu au pierit în tragedie. Eram în postura delicată de a le spune (uneori înaintea autorităţilor) că tatăl, bunicul, fiul sau soţul este pe o presupusă listă a victimelor.
 
Cu toate că am început să lucrez în mass-media în 1997 şi aveam deja experienţă formată la două ziare locale, la ZIUA de Constanţa am înţeles cel mai bine ideea de echipă.
Au trecut 14 ani de atunci şi eu sunt tot jurnalist. Scriu pentru un (alt) ziar şi transmit reportaje pentru o televiziune naţională şi îmi face o mare plăcere să ştiu că am contribuit la lansarea ZIUA de Constanţa. Am cunoscut nişte oameni minunaţi de la care am învăţat ce înseamnă jurnalismul adevărat.