#citeşte! La mulţi ani, ZIUA de Constanţa!

Simona Ioana Dragne
Şef departament Cultură ZIUA de Constanţa, 2000 - 2001
 
 Acest text ar fi trebuit să înceapă cu o fotografie de a mea în oglinda spartă de la intrarea în cetatea Histria, poză pe care Senior Photographer Mr. Bebe Pitei mi-a făcut-o într-o manieră absolut revelatorie, cu ocazia unui reportaj la care a aderat şi Mircea Maer... Titlul era ceva de genul: „Arpagic printre ruinele istoriei“ şi care, pare-mi-se, a apărut, la acea vreme, şi în ediţia naţională a ziarului ZIUA. Eu eram braşoveanca ajunsă brusc în Constanţa faţă în faţă cu butelia şi ciobănescul caucazian, în curtea unor aromâni de pe strada Caragiale, aproape de Casa de Cultură. Iar această imagine a mea, fragmentată în cioburi, îşi proiecta originile în proaspătul curent înfiinţat la Braşov de Dumitru Crudu şi Marius Ianuş, numit fracturism, şi la care, mai mult sau mai puţin direct, prin bandajare de oase rupte, luasem parte. Cele două nume nu au legătură cu ZIUA de Constanţa, dar au legătură cu un context redacţional şi universitar pe care îl părăseam şi... mă aruncam „în mare“... Nu m-am aruncat de nebună, ci cu sprijinul unui alt fost coleg de redacţie şi facultate, Marius Dragomir, constănţean, călit la celebrul „Telegraf“, în prezent, extrem de prolific la Soros Londra. El mi-a scris: „Fugi, că se deschide ZIUA de Constanţa! Nu mai sta singură cu butelia! Trimite CV la adresa...“

Nu pot să uit când am dat cel mai americăneşte interviu, de tip „Just do it!“, cu Toma Florin şi Răzvan Adam, şi am fost întrebată în conformitate cu CV-ul meu: „Poţi să ţii o pagină de Cultură?” În acel moment, deşi chiar „stăteam ca pe butelie“, necunoscând Constanţa şi neavând prea multe surse în zonă, am răspuns cât am putut de ferm: „Da.“ Undeva în subconştient îmi urla textul lui Floyd: „It’s someone in my head… but it’s not me.“ La prima şedinţă de redacţie cu sediul mirific vizavi de Cazino, am întârziat zece minute tot din cauză de încălzit apă la butelie, iar Sorin Roşca Stănescu m-a luat tare cu întrebarea: „Ştii ce bariton important concertează la Constanţa? Află unde stă, caută-l şi ia-i un interviu!“ Singurul care a sărit să mă ajute atunci a fost Doru Copoţ, fratele lui Şerban din formaţia Animal X, m-a urcat în Dacia lui şi m-a dus la hotelurile din Mamaia unde l-am scos în halat şi papuci de casă pe celebrul bariton rus.

Ştiu că a fost un interviu scurt, sec şi constipat, dar a fost o primă lecţie de autocontrol şi conectare la realitate mai presus de stresul buteliei pe caren mai târziun tot Doru Copoţ m-a ajutat să o schimb J. Trecând peste aceste detalii de reacţii subiective, un lucru mi-a fost clar, în timp, şcoala de presă am făcut-o cu adevărat la ZIUA de Constanţa, sub atenta îndrumare a redactorilor-şefi: Toma Florin, apoi Laszlo Kallai şi alături de colegii de redacţie: Oana Calusa, Antonia Ispas, Adi Dinu, Mariana Doicaru, Dragoş Băicoianu, Doru Copoţ, Kristina Deppner, Mugur Grosu, Adi Boioglu sau Andreea Pitei. ZIUA de Constanţa a însemnat, pe lângă un sprijin capital în viaţa mea, şi spiritul de act profesionist în presă în realizarea reportajelor-serial despre identităţile multiple ale tătarilor hăituiţi în stalinism, a numeroaselor anchete privind Cazinoul sau statuia reginei Maria adusă de la Balcic, a cronicilor de teatru de balet semnate Oleg Danovski, dar şi a textelor pentru Suplimentul Litoral editat de ZIUA. În afara acestui episod consistent de presă scrisă, am rămas profund legată de muzica lui Harry Tavitian şi de fostul său bar, unde l-am întâlnit pe dramaturgul Ştefan Caraman, de traducătorul romanului lui Malcolm Lowry, „La poalele vulcanului“, de Florin Şlapac, cu care am colaborat la premierea în cărţi de la Editura Paralela 45 a cititorilor ziarului ZIUA de Constanţa, de Riza Cairi, preşedintele Fundaţiei şi ansamblului tătar Efsane, de Teatrul Fantasio, de Ana Maria Munteanu, de Gigi Căciuleanu, de Clubul Pheonix ş.a.m.d.
Îmi amintesc cu mare drag de acea perioadă de la ZIUA de Constanţa şi, chiar dacă acum vă scriu de pe Insula Creta, să ţineţi minte că sunteţi amprentaţi în mine, în tot ceea ce fac în prezent. Aşa că daţi-i bătaie şi la mai mare! La mulţi ani, ZIUA de Constanţa!
 
P.S1.: Puteţi să chiuliţi din când în când şi să faceţi plajă, aşa cum am făcut eu împreună cu frumoasa sirenă Oana, fiind sigure că ce vom redacta e maximal, obiectiv şi, în acelaşi timp, din suflet! :)
 
P.S.2: Salutări Rodicăi şi lui nea Ion, şoferul!