#citeşte! ZIUA de Constanţa - amintiri despre oameni şi aventuri

Redactor Eveniment-investigaţii ZIUA de Constanţa 2000-2005
 
Se împlinesc 14 ani de când în lumea presei constănţene şi-a făcut apariţia un cotidian care a fost şi a însemnat cu totul şi cu totul altceva în comparaţie cu presa locală existentă deja. Fiind ceva nou, cu stil şi vână de la Bucureşti, m-am gândit că aici ar fi de mine. Antonia Ispas (cea care, mai târziu, avea să devină Maer) a fost cea care m-a sunat într-o seară de noiembrie şi m-a chemat să întregesc echipa proaspătului ziar ZIUA de Constanţa. Cu simpatica Antonia mă cunoşteam de ceva vreme, încă de când lucraserăm împreună la un alt ziar local. Ajuns în redacţia aflată undeva pe o străduţă discretă din zona Pieţei Ovidiu, am fost întâmpinat încă de la uşă de către Florin Toma, om mare, venit de la renumitul ziar ZIUA, cotidianul naţional cu redacţia la Bucureşti, omul care s-a ocupat efectiv de construcţia redacţiei care avea să devină, de-a lungul vremii, cea mai performantă din peisajul presei urbei constănţene. Încă de cum m-a văzut, m-a întrebat dacă mi-ar conveni să activez în departamentul - vârf de lance al ziarului, adică la secţia Eveniment-investigaţii. Cum am fost mereu atras de aventură, de inedit şi de pericol, oferta mi s-a părut potrivită ca o mănuşă. Şi mai ales că aveam şi cu cine, în echipa ZIUA de Constanţa rezistând doar cei care munceau mult, bine şi erau devotaţi întru totul ziarului.
 
Nu pot uita prima aventură, exact când ne pregăteam să scoatem primul număr al ziarului ZIUA de Constanţa, moment care a coincis chiar cu ziua mea de naştere. În acea zi, toată proaspăta echipă Eveniment-investigaţii s-a mobilizat cu maşinile în judeţul Constanţa şi Tulcea în căutarea a doi jandarmi care dezertaseră de la unitatea militară care păzea Centrala Nucleară de la Cernavodă. Jandarmii dezertori fugiseră cu tot cu armele din dotare, de aceea şi pericolul de a fi cineva rănit prin împuşcare, sau mai rău. Combinaţia de teamă şi aventură ne ridica nivelul de adrenalină. Urmăririle pe drumuri desfundate, noaptea, prin râpe adânci, străbătând trasee lungi între diferitele localităţi unde se semnala apariţia dezertorilor înarmaţi a însemnat de fapt botezul focului pentru cei care formau echipa de top a ziarului ZIUA de Constanţa. Primul număr al ziarului a fost unul spectaculos, munca în teren spunându-şi cuvântul.
Presa de investigaţii de la ZIUA de Constanţa era cea care băgase în sperieţi pe toată lumea. Nimeni nu se mai putea ascunde, nu-şi mai putea feri afacerile dubioase, poliţiştii corupţi au început să iasă la suprafaţă, Portul Constanţa a început să-şi arate tainele ascunse etc. Când se auzea de ZIUA de Constanţa, tremura toată lumea, mai ales cei care ştiau că au ceva teribil de ascuns în trecutul lor vinovat.
 
Nu pot uita filajele făcute noaptea, în Portul Constanţa, pândind poliţiştii corupţi şi protejaţii lor, contrabandişti şi traficanţi de carne vie, escapadele de la Tulcea, Sulina, Focşani şi alte locuri îndepărtate din ţară, în vederea documentării de anchete şi investigaţii tari. Se putea face orice, aveam cu cine, aveam cu ce, aveam motivaţie. Până într-un anumit moment!
 
Nu pot uita cum, văzând că ZIUA de Constanţa a început să conteze pe piaţa media din Constanţa, au început să apară tot felul de indivizi şi individe cu aşa-zise pile şi relaţii cu scopul de a se angaja în cadrul redacţiei. Aici, nu pot să nu pomenesc de faza cu piţipoanca de Bucureşti. O „maimuţă tunată“ ( aşa le spuneam eu acestor specimene!) cu studii la Bucureşti la o facultate de jurnalism (cel puţin a studiat la stat!) a venit în redacţie într-o dimineaţă, băţoasă şi un pic cam arţăgoasă, susţinând sus şi tare că vrea să fie jurnalistă. Fusese trimisă de cineva, de o pilă, dar nu s-a impus niciodată pe atunci să primim pe cineva care nu corespundea. Era bun, venea. Nu?... altul la rând. Nu pot să vă spun cum i-am scos fiţele din cap...! Pentru ea (şi din păcate e valabil pentru mulţi dintre ziariştii şi ziarizdele de azi!), jurnalismul însemna să stai efectiv la un birou şi să transcrii (eventual cu copy paste, à la Ponta) comunicate de presă primite de la instituţiile statului. Ea nu înţelegea că la ZIUA de Constanţa nu se practica aşa ceva. Toţi făceau teren, fără excepţie. Atunci, redactorul-şef de la acea vreme, pitorescul László Kállai, mi-a spus: „Doru, ia-o pe domnişoara şi arată-i tu ce înseamnă presa la ZIUA de Constanţa!“ Aşa că m-am supus imediat şi am invitat-o pe aspiranta la un scaun redacţional la o tură în teren. Ea, pe tocuri cui, fustă scurtă şi coafată stil.

Şi uite aşa am pornit, pe jos, aşa cum eu procedam zilnic, să parcurgem un mic traseu de câţiva kilometri prin Portul Constanţa. Nu am putut termina traseul până la urmă (văzând cum începuse să-şi împleticească mersul de la pantofii cu toc, cum praful din port i-a năclăit coafura, cum vaselina de pe vagoanele CFR pe care trebuia să le sărim pe parcurs i-a murdărit mâinile şi ciorapii lycra, şi, auzind-o cum înjura de mama focului printre dinţi), după un sfert din drumul stabilit, am propus să ne întoarcem la redacţie. Ajunşi înapoi, i-am spus să scrie un articol despre ce am găsit pe scurtul traseu, respectiv despre echipajul unei nave arăbeşti proaspăt reţinute de autorităţi, undeva la cheul silozului din Portul Constanţa. După ce şi-a tras sufletul, fata a întrebat, sfârşită: „Asta înseamnă să faci presă la Constanţa?“ Şi răspunsul a venit rapid, ca un fulger: „Nu. Asta înseamnă să faci presă la ZIUA de Constanţa. Fără muncă în teren, fără să vezi cu ochii tăi unde, cum şi ce se întâmplă, nu faci nimic de calitate. La birou vii doar ca să scrii şi eventual să-ţi completezi informaţiile pentru material.” Şi uite aşa, tot înjurând printre dinţi, a făcut rapid stânga-împrejur şi a tras uşa după ea la plecare.
 
Nu pot uita, de asemenea, echipa frumoasă în sânul căreia, o bună perioadă de timp, mi-am desfăşurat activitatea la ZIUA de Constanţa. Încep cu Violeta Dinulescu (Buşurică), căreia îi atribui deja consacrata expresie „Alo, Ziua! Bună ziua!“, ea fiind acolo de la începutul începuturilor. Urmează Florin Toma, cel despre care am vorbit mai devreme, Dragoş Băicoianu - secretarul de redacţie, Mircea Maer - primul şef de la Eveniment, Ciprian Bodu - tehnoredactor, Oana Calusa - reporter, Mariana Doicaru (Crăciun) - o bună colegă, Bebe Pitei, un fotoreporter versat, strâns legat de echipa de la Eveniment-investigaţii şi care şi-a dovedit calităţile excepţionale în situaţii critice sau chiar imposibile pentru alţii, Gelu Strâmboaia - fotoreporter şi el, fugărit ca pe hoţii de cai de Emilian Andrei - (a început ca redactor la secţia Eveniment şi, după plecarea noastră de la ZIUA, a ajuns şef de trib). Adrian Dinu - omul de pe Sport, un tip la locul lui şi care îşi făcea treaba fără să-i poţi reproşa nimic niciodată. Cred că el a fost singurul din toată redacţia aceea care, de-a lungul timpului, nu a primit nici măcar o singură mustrare. Irina Berger, Simona Dragne, surorile Mirela Niculescu şi Carmen Niculescu, Magdalena Stroie, Kristina Deppner, Oana Manoilă, Carmen Mocanu, Mirabela Pamfil, Cerasela Arsinte au contribuit şi ele în aceeaşi măsură la ridicarea ziarului ZIUA de Constanţa.


De asemenea după plecarea lui László Kállai, a venit Doru Iordache, care preluase sarcina de transmitere a „misiunilor“ mie şi lui Răzvan Rotaru (şi mai era cineva în departamentul Investigaţii dar, din considerente personale, nu vreau să-i pomenesc numele). Cu Răzvan Rotaru am rămas în continuare parteneri şi de aventură şi de afaceri, amândoi luând decizia, la un moment dat, să părăsim redacţia ZIUA, alegând un alt drum, dar pe aceeaşi linie profesională.
Nu trebuie să omit în special departamentul de Relaţii publice şi Economic al ziarului condus cu mână de fier de Claudia Tanislav şi echipa sa de fete. Fără niciun fel de exagerare, pot să spun flerul acestei doamne speciale a contribuit din plin la susţinerea şi ridicarea nivelului ziarului ZIUA de Constanţa, mai ales în momente de criză.
La ZIUA de Constanţa, am învăţat ce înseamnă să obţii rezultate excepţionale prin munca în echipă, ce înseamnă devotamentul faţă de colegi, dar şi ce înseamnă să crezi orbeşte în cei care, la un moment dat, te vor trăda.
Chiar şi după aproximativ şapte ani de când drumurile noastre s-au despărţit şi totodată bucurându-mă că relaţiile noastre au rămas neatinse, cele de prietenie şi respect reciproc, uite că acum, când scriu aceste rânduri, parcă m-am întors în timp. Mă văd, în contratimp, în redacţia ZIUA de Constanţa de pe strada Luntrei din Piaţa Ovidiu, cu câteva minute de închiderea ediţiei, la miez de noapte, aşa cum era în perioada anilor 2001 - 2002, încercând să termin, pentru ultima pagină, ultimul text al zilei. Şi mă simt excelent!
 
La mulţi ani, ZIUA de Constanţa!