#citeşte ZIUA de Constanţa, locul în care vii pentru a lăsa ceva în urmă

Kristina Deppner
Redactor Eveniment / Şef departament Social, 2001-2003

Era 1 iulie 2001. Miezul zilei. Caniculă. Subsemnata - proaspăt ieşită de pe băncile facultății. Doar ce aflasem că mă aştepta un post de profesoară, lucru care nu mă încânta peste măsură. Mă îndreptam spre casă, moment în care m-am întâlnit cu un amic cu care am schimbat câteva vorbe despre viitoarele noastre slujbe. Respectivul mi-a spus că a încercat să lucreze ca redactor la ZIUA de Constanţa, dar că ajunsese la ideea ca nu i se potrivește. „De ce nu încerci tu?“, mi-a spus. „Vezi ca fac angajări!“

Așa a început totul. În loc să îmi continui drumul spre casă, am făcut cale întoarsă și m-am dus direct la redacție, unde am intrat în biroul lui Laszlo Kallai, redactorul-șef, căruia i-am spus că vreau să mă angajez. Îmi aduc aminte și acum expresia sceptică de pe chipul lui și de pe ale celorlalți, la vederea mea, o fătucă fără experiență, fără cunoştințe de presă, fără nimic. Și într-o lume în care angajații sau potențialii angajați trebuie să fie tineri însă, obligatoriu, ȘI CU experiență, el mi-a dat o șansă. A fost de acord să rămân în probă pentru două săptămâni. Și am rămas pentru doi ani.

Perioada lucrată la ZIUA de Constanța a fost și rămâne una dintre cele mai frumoase din viața mea. Primul meu loc de muncă, locul unde m-am format ca specialist în comunicare, locul în care am construit prietenii care dăinuiesc și azi. Munceam cu toții de dimineața până noaptea, târziu, având satisfacția că lăsam ceva în urmă. Un colectiv tânăr ce punea bazele unui cotidian tânăr, ce trebuia să își facă un nume și un loc al său. Un loc al său pe care l-a dobândit rapid, şi pe care, 14 ani mai târziu, continuă să și-l păstreze.

„ZIUA, bună ziua!“ - și acum, de câte ori sună în preajma mea un telefon fix, aud ca un ecou vorbele cu care răspundea Violeta la apeluri. Îmi e dor de momentele de atunci, când ne strângeam la ședința de redacție; când venea nea Andrei cu câte o idee de rămâneam cu gurile căscate, o puneam în practică și se concretiza în cap de ziar; de anchetele și punerile în scenă pe care le făceam, de jocurile pe roluri în scopul de a face dezvăluiri de primă pagină; de rezultatele pe care le aveam și de satisfacția datoriei împlinite. Și reușeam sa facem totul nu din fața unui computer, ci luând efectiv orașul, județul la pas. Nu era doar o slujbă, era o pasiune. Iar acest principiu inoculat atunci mă coordonează și în activitatea mea actuală. Pentru că fără simțul datoriei și fără pasiune, totul e în zadar.

Suntem suma experiențelor noastre și a oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Le sunt profund recunoscătoare celor care și-au adus contribuția la formarea mea în acea perioadă: colegi, șefi, colaboratori, cititori. Le mulțumesc că mi-au dat o șansă. Le mulțumesc că mi-au fost nu doar colegi sau șefi, ci și prieteni. Le mulţumesc pentru un loc de muncă unde mergeam cu drag şi trăiam cu drag. Le mulțumesc că am format o echipă la bine și la greu, cu bune şi cu rele. După cum le sunt recunoscătoare și celor care au dus mai departe eforturile noastre și au continuat, rând pe rând, ceea ce am început noi.

La mulţi ani, ZIUA de Constanţa!