#citeşte! ZIUA de Constanţa - Peste 13 ani din viaţă. Întrebări, nopți nedormite și procese. Unul, de râsul lumii

 

Emilian ANDREI
Reporter special din 2001, șef departament Social și, din 2003, coordonator și redactor-șef

Am fost omul din umbră al ziarului. Din cei peste 13 ani de când sunt aici, mai mult de 11 ani am fost la butoane. Mereu în spatele celorlalți. Mulți dintre cititori nici nu au auzit de mine. Asta este viața. Nu toți sunt vedete. De aici, din spate, am venit cu idei, am venit cu proiecte, m-am luptat cu ideile învechite în care şi eu credeam la un moment dat. Am făcut echipă cu mulți dintre cei cu care am lucrat. Cu alții nu s-a putut. Pe toți i-am învățat să fie verticali. Să asculte și cealaltă parte. Să scrie: fără interes, fără patimă. Să laude pe oricine, dacă este cazul, să certe pe oricine, dacă este cazul. Să nu fie părtinitori.
Îmi amintesc, şi azi, cum am ajuns aici. La chemarea unui coleg, de atunci, de presă. „Hai să facem echipă, aici, la ZIUA de Constanţa“, îmi zice.

Şi am făcut echipă. Echipă? Multe echipe. Pentru că, pe aici, s-au perindat mulți. Nu voi aminti de nimeni. Ar fi un sacrilegiu să uit pe cineva. Și nu-mi pot permite așa ceva. Mă străduiesc să-mi aduc aminte ceva deosebit să scriu. Amintirile sunt multe, multe de tot. Și frumoase. Pot spune că fiecare ediţie, fiecare pagină, fiecare articol a fost o aventură.
Știam ce „valuri“ vor face a doua zi scrierile noastre.

Articolele noastre au deranjat mult. Pe mulţi. Deranjam prin articole, dar și prin întrebările pe care le puneam. Unele, grele. La multe nu ni s-a răspuns nici azi. Mulţi nu au dormit din cauza articolelor noastre. Şi aveau şi de ce. Îmi aduc aminte, acum, ceva care, la vremea respectivă, mi s-a părut o bagatelă. O navă se înclinase în Portul Constanţa.  Nimeni nu intervenea, deşi autorităţi erau destule pe mal. Toată lumea avea strategii, știți, din cele de carton. Era cam ora 2.00. Şi îmi apare în cale, pe chei, un şef de port care mai este şi acum.

Când m-a văzut, s-a întors cu spatele şi a plecat de unde venea, deşi nu avea treabă nici acolo.
Întreb şi eu, la rândul meu, pe cel care era lângă mine, pe atunci şef al Poliţiei Port Constanţa. „Ce are, domnule? Pe cine e supărat aşa?“
„Pe dumneavoastră“, îmi spune. „Da? Dar ce s-a întâmplat?“ „Păi... articolul de ieri?“ „Aşa“, zic eu. „Păi a strigat Mitrea la el de se auzea de la Bucureşti.“ „Bine, dar materialul este documentat, nu aşa. L-am întrebat şi pe el, şi pe Mitrea“ (este vorba de fostul ministru Miron Mitrea). „Tocmai de aia“, mă lămureşte interlocutorul. Era prea documentat.
Eheee... Am avut de înfruntat o întreagă armată a celor care au fost sau chiar mai sunt la putere.


În Constanţa, nu este uşor să fii în opoziţie. Cine crede altceva ori nu înţelege fenomenul, ori nu ştie cine este la conducerea Constanţei. Nu mi-a fost uşor în jungla Constanţei: cu avocaţi puşi să urmărească materialele noastre cu pixul sau cu mine de pix multicolore. Poate-poate ne-or agăţa cu ceva.
Ziarul a fost scos din chioșcurile puterii. Ne voiau închisă gura. Am avut procese de nu le pot număra. Biata poştăriţă, care îmi aducea citaţiile, credea că sunt cel mai rău om din Constanţa. Unii din cei cu care am avut procese sunt acum în puşcărie, altora le zdrăngănesc cătuşele. Dar, pentru că tot am adus vorba de procese, îmi aduc aminte că m-a dat în judecată un fost primar de la Tortoman. A murit de ceva timp, să îl ierte Dumnezeu. A fost uluitor.

După ce s-a terminat procesul, l-am întrebat de ce m-a dat în judecată. Citiţi şi vă minunaţi ce mi-a răspuns: „Eram la Prefectură şi nu era prefectul acolo. Şi, ca să mai treacă vremea, m-am dus la Judecătorie şi am făcut o plângere.“ Asta este.

Colegilor mei, ziarului în care cred când scriu ceva și nenumăraților cititori atâta le spun, cu majuscule: ZIUA DE CONSTANȚA ȘI-A APARȚINUT.
În ciuda eforturilor dușmanilor.