"A avea", conjugare politica

Spectacolul declararii averilor politicienilor romani a reconfirmat ca modelul liderului ideal ramane Ion Iliescu, cel care a fost primul ce si-a declarat public averea. Cu cateva exceptii, notabilitatile publice din orasul de la malul marii s-au straduit, in ultima perioada, sa ne plimbe cu zaharelul si sa ne convinga, impotriva evidentei, ca sunt saraci si, implicit, cinstiti. Sedusi de succesul modelului celui care a facut o cariera fulminanta conjugand mereu negativ verbul "a avea", parlamentarii constanteni si conducatorii partidelor dau impresia ca fac orice artificiu necesar pentru a se declara cat mai aproape de cei nevoiasi. Gestul potentatilor autohtoni nu este o meschinarie gratuita. Un parlamentar precum deputatul PRM Gheorghe Ariton, care a ajuns in Camera Deputatilor printr-un concurs de imprejurari, sau colegul sau Mircea Stoian stiu foarte bine ca imaginea omului cu bani nu este una pozitiva si ca, atunci cand ea este asociata cu o functie publica, cetateanul simplu ar baga mana in foc ca averea este frauduloasa. Legea incompatibilitatilor promovata de partidul de guvernamant vrea sa rezolve tocmai aceasta problema: cine vrea afaceri, sa se ocupe de afaceri, cine vrea in schimb sa faca politica, sa o faca in interesul comunitatii si sa nu fie tentat sa traga spuza pe turta sa. Se poate argumenta la nesfarsit daca este o decizie buna sau nu. Intrebarea daca o persoana care nu a reusit sa-si asigure prosperitatea personala si nu a demonstrat capacitati manageriale poate sa-si aduca aportul la bunastarea unei natiuni este si ea indreptatita. La fel si intrebarea daca nu cumva cel care abandoneaza o afacere profitabila sau o functie de conducere remunerata gras spera sa-si scoata indoit parleala din functia publica pentru care a optat, asa cum pare a fi si exemplul celui mai contestat dintre parlamentarii social-democrati din Constanta, senatorul Traian Rece, care a fost lepadat de haina partidului de guvernamant. Problema care ramane, indiferent cum va fi definita si trasata linia intre lumea afacerilor si cea a decidentilor, este legitimitatea celui care stie sa faca bani. In Occident, aceasta este o discutie de mult depasita: cei care au bani multi sunt cei care stiu sa conduca, au initiativa, poate si un dram de noroc si isi asuma riscuri importante. Pana la proba contrarie - care este apanajul exclusiv al justitiei, chiar daca printre cei care sesizeaza incalcari ale legii este inclusiv mass-media - ei sunt si negustori cinstiti. Mai mult, oamenii cu bani si initiativa sunt si motorul dezvoltarii sociale, sursa care sporeste standardul de viata al celorlalti oameni. La noi, numai daca esti sarac poti fi considerat suta la suta cinstit si, paradoxal, demn de increderea de a lua decizii publice importante. Avutia incrimineaza si, in general, umbreste personalitatile. Gandirea suspicioasa fata de antreprenori este in sine paguboasa pentru o societate care isi doreste sa implementeze valorile pietei libere - centrate tocmai pe bani si pe increderea intre parteneri. Liderii de opinie ar trebui sa faca front comun in apararea intreprinzatorului si in constientizarea populatiei cu privire la rolul fundamental pe care il joaca inclusiv pentru propria lor prosperitate. Cu toate acestea, liderii de opinie sunt prada dilemei. Miliardarii de carton sunt o realitate palpabila, tunurile date de diversi escroci in cardasie cu oameni infiltrati in organele statului tiuie si acum in urechile pagubitilor, sunt multe categorii profesionale care afiseaza cu ostentatie un standard de viata mult peste cel pe care si l-ar putea permite, iar imaginea justitiei este ca e depasita de situatie. Este greu sa faci diferenta intre afaceristul onest si sarlatani in conditiile in care unii nu fac diferenta intre snobism si prosperitate. Increderea in bransa antreprenoriala si in legaturile ei cu mediul politic nu poate sa vina decat in timp, o data cu cresterea transparentei in derularea afacerilor si cu cresterea randamentului institutiilor care trebui sa ii depisteze pe trisori. Declararea averilor demnitarilor, cu lipsurile ei cu tot, este incontestabil un pas inainte pe acest drum. Va fi insa un pas in gol daca nu este integrat intr-un program mai amplu, care sa scoata la vedere jocurile decizionale (inclusiv licitatiile publice si tranzactiile financiare) din culise si sa clarifice relatiile dintre influenta politica si afaceri.