A fi sau a nu fi "reprezentant"

De multe ori, dupa vreun comentariu mai acid sau dupa vreun editorial inveninat, la redactia cotidianului nostru suna cititori care fie isi manifesta dezacordul fata de cele publicate, fie ne felicita. Exista insa si oameni care se intreaba: cum aveti curaj sa spuneti asemenea lucruri? Pe de alta parte, mai exista si personaje care, dintr-o lipsa de ocupatie, se apuca sa dea telefoane prin care cer ceva nici de ei stiut. Asa a fost, ieri, cazul unui reprezentant al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Constanta, care reclama faptul ca un respectabil coleg de-al sau, fost detinut politic si membru al Partidului National Taranesc Crestin Democrat, s-a apucat sa vorbeasca zilele trecute in numele AFDPR. Lucrurile nu stau nici pe departe asa. Este vorba despre faptul ca, in urma cu cateva zile, Pascal Rafte, in calitatea sa de vicepresedinte al taranistilor constanteni, a aparut in cadrul unei conferinte de presa. La sfarsitul dialogului cu ziaristii, Rafte si ceilalti lideri ai organizatiei judetene a PNTCD au vorbit despre potentialele aliante pe care le-ar putea face partidul. La un moment dat, cineva a pomenit despre un posibil vot pro PNTCD al fostilor detinuti politici, avand in vedere faptul ca in randul membrilor de partid exista destul de multi fosti detinuti politici. Dincolo de toate aceste aspecte, reclamantul nostru ne-a somat ca in timp de 48 de ore sa ii publicam un drept la replica vizavi de faptul ca Rafte nu este reprezentantul AFDPR, asa cum reiesea dintr-un articol publicat in cotidianul nostru. Cu toate ca am incercat sa ii explic reprezentantului AFDPR Constanta faptul ca nu are nici un drept sa ne dea ultimatumuri, domnia sa nu a inteles ca ziaristii sunt formatori de opinie si au dreptul sa informeze cetatenii asa cum se vede realitatea la finalul consumarii unui eveniment, indiferent de ce natura este acesta. Dupa parerea mea, in aceasta chestiune sta si principala dificultate a meseriei de gazetar: curajul de a avea un punct de vedere contrar politicienilor, asa cum s-a intamplat ieri in discutia mea telefonica avuta cu cel care a fost ceva vreme membru al PNTCD Constanta si acum combate din pozitia de reprezentant al AFDPR. Cu toate acestea, gazetarii nu folosesc niciodata alta arma decat cuvantul si ofera intotdeauna solutia apelului la justitie daca vreo persoana se simte lezata de cele scrise de ei. De aceea, orice alta masura impotriva noastra este inadmisibila. In Romania insa, de foarte multi ani, presa este considerata isterica de politicieni si, de multe ori, este aratata cu degetul ca fiind vinovata de faptul ca oamenii nu au unde munci, nici ce manca si nici cu ce sa se incalzeasca. Revenind la discutia telefonica cu reprezentantul AFDPR Constanta, nu pot sa nu pomenesc si despre tonul foarte ridicat pe care l-a folosit mai ales din momentul in care am spus ca "nici nu se pune problema publicarii unui drept la replica". Merita insa sa ne intrebam la ce mi-ar fi folosit sa imi aleg cuvintele precum o domnisoara de pension. La nimic, judecand prin prisma unor experiente care l-au avut in prim-plan tot pe reprezentantul acestei asociatii. Analizand inca o data materialul invocat, am ajuns la concluzia ca acolo nu erau, nici pe departe, vorbe de ocara sau jigniri. Apoi, stau si ma gandesc la ce mi-ar fi folosit tonul elegant in discutia telefonica!? La nimic! Iata de ce uneori presa foloseste cuvinte dure: din dorinta de a soca opinia publica, de a o scoate din amorteala. Poate ca unii dintre colegii nostri de breasla fac concesii normelor deontologice si morale, care se rasfrang asupra profesiei, in ansamblu. De aici insa si pana la a accepta ca un gazetar sa fie amenintat intr-un fel sau altul este cale lunga. Fiindca, indiferent cine si ce-ar zice, presa a fost si a ramas cel mai credibil si mai performant segment al societatii civile romanesti. Constiinta acestui fapt ne face sa avem curaj sa-i sfidam pe functionarii publici marginiti sau pe parvenitii momentului si chiar pe unii care au pretentii de fosti sau actuali politicieni, chiar daca asta ne atrage uneori chiar umiliri.