A inceput sezonul cel mai tare
A inceput sezonul cel mai tare
28 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Gata! Perioada de pregatire s-a incheiat, vorbele care s-au rostit in aceasta vacanta nu mai valoreaza mare lucru, pentru ca echipele din primul esalon fotbalistic autohton au inceput deja lupta in, probabil, cel mai interesant campionat din istoria Romaniei.
Miza uriasa, un loc in grupele Ligii Campionilor, un altul in ultimul tur preliminar, plus patru in Cupa UEFA, a facut ca aproape toate gruparile de pe la noi sa o ia razna, efectiv. Practic, nu exista club care sa nu se gandeasca ca poate ocupa, la finalul campionatului, unul dintre locurile norocoase, sau macar sa castige Cupa Romaniei. Nu e rau deloc, acest lucru nu poate duce decat la cresterea nivelului calitativ. A fost, de asemenea, una dintre cele mai scurte pauze de vara din istorie, insa ea s-a consumat atat de intens, incat a parut si mai scurta, de-a dreptul infima. Toate cluburile s-au straduit sa ofere jucatorilor conditii cat mai bune de pregatire, in tari civilizate, Austria fiind tinta principala. Nu intotdeauna insa, oficialii diverselor grupari au reusit sa trateze cu cluburi puternice din strainatate, pentru meciuri amicale "tari". La acest aspect, cel mai bine au parut sa se miste Poli Timisoara si CFR Cluj, care au avut fiecare cate un amical de lux, cu Fiorentina lui Mutu, respectiv Benfica Lisabona. La polul opus s-au situat cei de la Iasi, care s-au pregatit mai mult prin tara si Republica Moldova. Farul Constanta a fost, la randul ei, plecata in Austria, anuntand o serie de partide de verificare interesante, dar care s-au dovedit a fi, pana la urma, apa de ploaie. In primul meci, alb-albastrii au intalnit Red Bull Salzburg, insa nu prima echipa a vicecampioanei Austriei, ci formatia a II-a. Probabil ca cel mai puternic meci al "marinarilor", din toata perioada de pregatire, a fost cel impotriva campioanei Neftchi Baku, dar o campioana dintr-o tara cu fotbal destul de slab, Azerbaidjan. S-a mai mizat si pe renumele celor de la Nottingham Forest, insa lumea nu s-a lasat pacalita. Fosta legenda a fotbalului european este acum o formatie obscura din liga a III-a engleza. In fine, asa cum spunea si antrenorul Gache, la intoarcerea in tara, numele adversarelor nu ar trebui sa conteze prea mult, ci doar buna dezvoltare a relatiilor de joc din cadrul echipei noastre. Un aspect imbucurator a fost si pofta de gol a constantenilor, care au marcat de 19 ori in Austria. Insa, perioada de pregatire s-a incheiat destul de amar, cu infrangerea in fata celor de la Delta Tulcea. Personal insa, am vaga banuiala ca nici Farul nu a "tras" prea tare cu fosta formatie a lui Gache. Oricum, aceste statistici nu mai ajuta acum la nimic. Astazi, fotbalistii constanteni joaca, tocmai la 22.15, cu Universitatea Craiova, pe Ion Oblemenco. Este momentul adevarului, momentul in care ne vom putea crea o prima imagine a ceea ce va insemna Farul in aceasta importanta editie de campionat. Nu cred ca Gache, un tehnician serios, nu a pregatit in detaliu acest debut. Singura mea teama se leaga de posibilele lacune psihice ale unor fotbalisti. Caci valoric, cred ca antrenorul are un lot bun la dispozitie. Nu putem decat sa tinem pumnii noii echipe a Farului si sa speram ca jucatorii isi vor recapata, cat de curand, renumele de "rechini".Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii