A innebunit si fotbalul!
A innebunit si fotbalul!
21 Oct, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1007
Marime text
Iata ca si Farul a intrat in aceasta ciudata rotire a antrenorilor romani, de la o echipa la alta, pentru perioade foarte scurte. Dinamo si Steaua au batut toate recordurile, caci au pornit increzatoare, dar si-au schimbat antrenorii dupa numai cateva etape. Avatarurile jocurilor de culise au facut ca la ambele echipe sa fie propusi in functii oameni care au mai antrenat echipa - Piturca la Steaua si Dinu la Dinamo - si care intre timp fusesera scosi pe linie moarta, dar nu goniti. Ei au fost avansati pe hartie, dar in realitate tinuti pe linie moarta. La fel s-a intamplat si la Farul, cu antrenorul Grigoras. Ca el a cazut victima unui complot pe care nu s-a priceput sa il anticipeze si sa il previna, este un lucru la fel de clar precum faptul ca el a fost lucrat de un jucator plin de fite, care la fotbal se pricepe mai putin. Motivul real a fost ca echipa nu a prea avut rezultate in primele etape. Desi fusesera adusi cativa jucatori buni, iar conducerea clubului declarase, orgolios, la inceputul campionatului, ca Farul se va bate de la egal la egal cu echipele mari ale campionatului. Mai mult, in meciurile de pregatire echipa mersese bine, Baltoi jucase ca un adevarat golgheter, Zicu ca un coordonator veritabil, iar de Schiopu nu trecea nimic, asta ca sa vorbim numai despre cativa dintre noii veniti. Cu toate acestea, in primele meciuri oficiale, Farul nu prea a jucat fotbal, iar vinovat a fost gasit Grigoras, cel care a trecut echipa, doi ani, peste calvarul meciurilor de baraj, barbatul mereu jovial si lipsit de aere de vedeta. Cica nu l-au mai vrut jucatorii... Si atunci a fost "avansat" pe pozitia de vicepresedinte, avand si obligatia de a merge prin tara sa descopere tinere talente. Si a fost adus Hizo. Mult mai galonat, dar abia gonit de la Rapid. Echipa a facut atunci un egal in deplasare, cu Ceahlaul, iar apoi i-au batut pe Sportul Studentesc. Multi s-au grabit sa spuna atunci ca cele doua realizari i s-ar datora lui Hizo, care a schimbat echipa, inca de cum a venit la Farul. Acestia au scapat din vedere faptul ca, la primul meci, Hizo nu are nici un merit, pentru ca el nu apucase sa faca nici un antrenament, iar la cel cu Sportul rezultatul e firesc, pentru ca echipa din Bucuresti este "lanterna rosie" a clasamentului, iar acolo, sa nu uitam, echipa a fost ajutata de arbitru, care le-a facut cadou doua goluri. Dupa aceste doua rezultate pozitive a urmat meciul de acasa cu Bistrita, in care Farul a pierdut si nu a jucat mai nimic. Acel meci dupa care Grigoras si-a permis un zambet relaxat, in timp ce vorbea la telefonul mobil, in tribuna oficiala, iar Hizo a plecat repede de la conferinta de presa, caci fiul lui se casatorea tocmai la Sibiu si fericitul tata trebuia sa ajunga cat mai repede acolo. Farul a plecat apoi la vecinii bulgari, profitand de scurta pauza din campionat. Acolo a jucat modest si a pierdut meciul cu Spartak Varna, iar lui Hizo i s-au furat banii. Sambata seara, Farul a reusit sa nu mai piarda acasa, in fata echipei din Timisoara. Cu toate acestea, cei mai multi sunt de parere ca Hizo nu va face prea multi purici la Constanta. Sa se repete si in cazul echipei de pe litoral scenariul intoarcerilor spectaculoase ale antrenorilor, cum s-a intamplat in cazul celor doua echipe bucurestene. Sa fie Grigoras omul la care se va apela in cazul unei eventuale demisii a lui Hizo? Probabil ca raspunsul acestei situatii trebuie cautat in schimbarea mentalitatii celor care sunt implicati in fotbal. De cand aceasta poveste s-a transformat intr-o afacere din care se castiga bani si imagine, actorii celui mai popular sport din lume au inceput sa imprumute clisee din lumea politica si sa se ia mai in serios decat ar trebui.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii