A trecut si ziua cea mare

Asadar, a trecut ziua cea mare: duminica am mers la vot. Si am facut-o pentru ca asa trebuia. Altfel, degeaba bodoganim pe la colturi ori prin ziare, acuzand ba pe unii, ba pe altii. Am avut ocazia sa ne exprimam sintetic parerea despre unii, despre altii. Stiu ca nu putini dintre cei multi dezamagiti au refuzat sa se prezinte la vot, motivand ca totuna este cu ei sau fara ei. Nu este chiar asa; si, chiar daca ar fi, este si vina noastra. Ni se trezeste constiinta politica doar o data la patru ani. In rest, ne inchidem in cochiliile noastre, scotand din cand in cand doua antene cu care scrutam realitatea inconjuratoare; pe care insa le retragem repede. Si nici starea de lehamite pe care o invocam adesea nu este justificata. Ma uit in jurul meu; orasul tot este in fierbere, in sarbatoare. Chipurile multicolore si mult zambitoare ale candidatilor sunt pe toate gardurile. Pana si natura a participat la aceste alegeri locale. Dumnezeu, desi ocupat cu un contract cu partidul lui Becali, a cerut teilor sa infloreasca. Parfumul lor suav atenueaza mirosul nu prea suav al gunoaielor si al campaniei electorale. Se intampla zilele acestea si lucruri extraordinare; de pilda, trei zile la rand o masina de maturat a trecut pe strada mea. Ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata! Dar cel mai emotionant eveniment a fost vizita in urbea noastra a premierului Adrian Nastase, care a tinut si o cuvantare in Sala Sporturilor. Dincolo de toate acestea, oamenii simpli, ca de pilda cei din cartierul meu, sunt adanc ancorati in realitate si patrund sinergia faptelor; nu se mai discuta decat despre alegeri. Precupeata mea, o data cu sacosa de rosii cumparate, imi serveste si amanunte despre candidatii carora a trebuit sa le dam votul nostru. Le cunoaste programul, le cunoaste calitatile. La fel, fetele de la paine sau de la alimentara sunt vrajite de meandrele concretului. La crasma din apropierea Scolii nr.25, la sfarsitul saptamanii trecute nu s-au mai jucat nici table, nici sah. Oamenii priveau cu gravitate paharele ce le stateau in fata si vorbeau tot despre alegeri. "Au facut si astia cate ceva", "Ce anume?", riposteaza altul. "Uite, soseaua asta!". Vine replica: "pe care unii au inaugurat-o de vreo trei ori, ca sa scoata ochii la oameni". Pe masura ce paharele se schimba, hotararile devin certitudini. "Am votat cu drag cu democratii". "Noi din cartier ne-am bulucit sa-l votam pe Max Badin!". La farmacie, unde merg sa-mi cumpar ceva calmante, mai multi batrani stau la coada. O batranica ii spune vecinei de coada: "N-am gasit toate medicamentele, dar sper sa traiesc pana cand se va sti cine a castigat; n-as putea muri linistita daca nu mi-as indeplini indatorirea cetateneasca, si am votat pentru a asigura un viitor fericit, la fel ca prezentul". Dupa care ii spune farmacistei care ii calculase pretul medicamentelor: "Renunt, maica, nu-mi ajung banii". Dar cel mai mult se bucura cainii comunitari din cartier; luand cunostinta de promisiunile facute de candidati, sunt siguri ca dupa alegeri vor deveni din caini vagabonzi caini utilitari: vor fi pusi sa defileze prin oras cu covrigii in coada! Si, intr-adevar, promisiunile facute certifica faptul ca, dupa alegeri, ori coboara raiul peste constanteni, ori urca acestia in rai. Ultima varianta este mai plauzibila. Toate promisiunile facute, indiferent de cine, au un caracter formal si propagandistic, atata timp cat nu se precizeaza cum se va realiza promisiunea, in cat timp, care este costul ei si de unde se iau banii. In plus, toti isi fundamenteaza realizarea promisiunilor facute pe eventualitatea atragerii de capital strain, de investitori straini. Care investitori nu s-au ingramadit pana acum si n-au nici un motiv sa se inghesuie nici in viitor. Nu stiu inca cine va castiga; dar stiu sigur cine va pierde. Tinand seama de calitatea clasei politice, cei care vor pierde vor fi alegatorii. Oricum, este un progres; vom pierde pe mana noastra!