Alianţa celor trei partide sub trei trandafiri

... adică un partid şi jumătate + [un partid + 1/x de partid (unde x e mult mai mare decât 2)] = 3 partide, prin rotunjire. PNL ar vrea să convingă că suma termenilor din paranteza pătrată este egală cu primul termen. Preşedintele de avarie al PSD, Ion Iliescu, a încadrat recent o asemenea idee în sintagma "gândire mecanică, care (sic!) nu corespunde unor realităţi date". În paradisul post-"dictatură portocalie" a început un meci de şah: la centru - principii ideologice incongruente, în teritoriu - ambiţii locale divergente, peste toate - două sisteme diferite de calcul. Cineva se pregăteşte să înghită, din nou, o broască.

Liberalii au mutat primii: prin alianţa cu Partidul Conservator, care le va asigura, se pare, un consistent sprijin mediatic, şi pe fondul mai bunei clasări a lui Crin Antonescu în sondaje, comparativ cu Victor Ponta, ei speră să se impună ca partener cel puţin egal în viitoarea alianţă. PSD-ul, după ce, iniţial, a părut de acord cu o asemenea schemă de paritate, pare că scotoceşte după contraargumente. Şi ce contraargument mai solid decât "realităţile date" - concret spus, puterea şi ambiţiile baronilor săi locali de extindere a influenţei - poate invoca partidul făcut şi crescut sub Ion Iliescu şi Adrian Năstase?

În acelaşi timp, social-democraţii au mai deschis un front prin care exercită presiune în negocierile cu viitorii aliaţi politici: acel proiect de lege, elaborat cot la cot cu democrat-liberalii, dotat cu o expunere de motive de o precaritate logică jenantă, prin care se propune ca la viitoarele alegeri locale primarii să fie desemnaţi în urma unui singur tur de scrutin. Dacă va fi adoptat, proiectul ar putea dezavantaja apreciabil PNL-ul, în cazul în care ar decide să meargă singur la următorul scrutin.

Preşedintele de avarie al PSD, Ion Iliescu, a propus, de asemenea, şi sigla viitoarei construcţii politice: e chiar sigla partidului său, trei trandafiri. În parte, într-adevăr, un alt gest de forţă în raport cu partenerii liberali, dar şi o opţiune pragmatică şi fundamentată..., căci ce alt semn grafic ar putea trezi mai cu succes în memoria colectivă a electoratului din mediile rural şi urban sărace perspectiva micului în sânge tăvălit prin muştar, a pungii de orez, a sacului de grâu, a icoanei primului lider post-decembrist al României?

Dincolo de toate aceste asperităţi între cei doi poli ai viitoarei construcţii politice, inevitabile, până la urmă, dincolo de regula - în mod iresponsabil ignorată de unii - potrivit căreia intenţia de vot a unei alianţe nu este niciodată egală cu suma intenţiilor de vot ale grupărilor ce o compun, alianţa celor trei partide sub trei trandafiri ar avea şanse reale să ajungă la putere şi să funcţioneze până la termenul preconizat, de n-ar exista certitudinea, intrinsecă şi paralelă, că cel puţin una dintre părţile implicate va lua, iremediabil, ghimpe.