Am auzit adesea Știi pe cineva care a avut Covid? Eu pot spune DA! Știu și groaza trăită de ei
Am auzit adesea: Știi pe cineva care a avut Covid? Eu pot spune DA! Știu și groaza trăită de ei
03 Sep, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4151
Marime text
Sunt convins că nu sunt singurul care a fost întrebat din martie curent, până azi, dacă știe, a cunoscut, personal pe cineva care a fost infectat cu temutul virus Covid 19.
Aceeași întrebare-sfidătoare am auzit-o, de multe ori, la unii, aflați la plajă, pe litoral, pe diverse posturi tv.
Ei bine și eu am fost întrebat de multe ori.
Și le spuneam că știu, personal, pe cineva.
Numai că între timp m-a mai sunat cineva acum câteva zile, unul dintre oamenii destul de cunoscuți din Constanța.
Care m-a luat, așa pe departe, cu banalele întrebări de genul ce mai faci, cum o mai duci, etc.
Ca la un moment dat să mă întrebe direct: „Știi ce am pățit”? Nu! I-am răspuns!
„Am avut corona, din asta”, îmi spune el.
Desigur au urmat clipele de muțenie și de o parte și de cealaltă la care fiecare încercam să găsim cuvintele care am fi putut relua o discuție logică.
Și a început să îmi spună cum a plecat la București la spital, pentru problemele lui cu inima, și la venire i s-a spus că a ieșit pozitiv la analizele specifice pe care le-a făcut, acolo, preventiv.
Așa cum se fac acum peste tot.
Și de aici o întreagă nebunie.
Îmi povestea cu teama omului care este suferind cu inima și mai are și altele din alea pe care le vedem pe la tv: „am zis că asta mi-a fost”.
Ce am uitat! Tocmai ce era foarte important: l-au sunat de la DSP București, pe urmă de la DSP Constanța, pentru a-i comunica rezultatele care nu îi erau deloc favorabile.
Peste toate astea i-au spus ca, între timp, să își pregătească niște bagaje că va veni o ambulanță să îl transporte la Spitalul de Infecțioase de la Constanța.
Și-mi povestea: la plecare, m-am uitat la toți, și mi-am zis în gând că este ultima oară când mă vad așa.
Era foarte speriat de ce va urma. Era foarte speriat de ce lasă în urmă.
Prietenul meu a trăit, așa cum îmi spunea, ceea ce nici dușmanilor nu le poți dori.
A fost dus la spital, au urmat toate protocoalele, zilele de spitalizare, cele de coșmar, etc.
Până la urmă toate analizele i-au ieșit bune, după nu știu câte zile, a venit acasă.
Mi-a zis că o astfel de aniversare nu o va uita nici el nici mâna de oameni de la el de acasă care veniseră să îi ureze La mulți ani.
Dar nici spaima prin care a trecut.
Așa că eu știu oameni care au fost infectați/spitalizați și externați fiind infectați cu temutul virus.
Iar cei ce nu cred în din astea este, efectiv, treaba lor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii