Ana Marcu şi reabilitarea PNL în maşina de vot
Ana Marcu şi reabilitarea PNL în maşina de votConsiliul Local Constanţa a fost dat drept exemplu la rubrica „aşa nu" în mai multe rapoarte întocmite de Institutul pentru Politici Publice în anii trecuţi. Consilierii locali constănţeni apăreau, în aceste rapoarte, definiţi ca „maşina de vot a primarului". Pentru că nimeni nu ridica nicio problemă, nimeni nu avea niciun amendament, nicio nedumerire. Proiectele iniţiate de Mazăre & Co treceau ca pe bandă rulantă. Ceea ce, e drept, se întâmplă şi acum. Fiindcă nu putem încă vorbi despre o reală opoziţie în Consiliul Local. Nu pentru că aceasta nu ar avea curajul de a se defini ca atare (presupunem că l-ar avea), ci pentru că ar fi dezavantajată numeric, fapt pentru care oricum proiectele de hotărâre trec.
A trebuit ca PNL Constanţa, de altfel anemic, amorţit politic în propria sa comoditate, să-şi trimită în Consiliul Local nişte oameni care îndrăznesc să vorbească. Care nu asistă pasivi la şedinţă. Care, culmea!, citesc proiectele de hotărâre înainte de şedinţă, spre deosebire de unii dintre predecesorii lor. Nişte oameni care, mai timid la început, mai accentuat în şedinţele din urmă, ridică nişte probleme cu impact asupra tuturor constănţenilor. Care cer explicaţii. Care nu votează cu ochii închişi. Care par conştienţi de urmările unui vot dat în necunoştinţă de cauză. Care nu ţin cont de partizanatul politic dintre PNL şi PSD, ci de interesul, de buzunarul cetăţeanului apăsat de taxe şi impozite.
Îmi place să văd că, dincolo de tradiţionala băşcălie din hotelul de pe malul mării, dincolo de votul acordat, cum spuneam, ca pe bandă rulantă, văd consilieri care se ridică pentru a-l întreba pe Mazăre „de ce aşa?", „sunteţi convins că aceasta e cea mai bună soluţie?", „nu avem, totuşi, posibilitatea de a nu majora această taxă?". Deci, se poate. Nişte aleşi locali pot. Ana Marcu poate. Vreau să cred că, în viitor, o vor face mai mulţi dintre aleşi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp