Editorial Arta dialogului, bucuria revederii şi plăcerea îmbrăţişării

Azi, refuz să citesc ştiri despre conflicte externe, politică sau arestări. Astăzi este ziua în care îmi amintesc de ceea ce ne califică să fim oameni şi de responsabilităţile impuse de convieţuirea într-o societate care se clatină mai grav pe zi ce trece. Dacă acum mă conving pe mine şi măcar încă un individ că am dreptate, n-am trăit ziua asta în zadar! Cu titlul acesta lung, bazat pe cuvinte demodate, nu am feedback-ul pe care l-ar avea un articol dintr-o revistă de scandal, dar dacă m-ai parcurs până la acest rând, nu mă mai laşi până la sfârşit!

Arta dialogului… mă apuc să o descriu întristat, căci e categoric că în zilele noastre pierdem din farmecul acestei nestemate! Țărani, orăşeni, votanţi sau politicieni, fără excepţie, o folosesc iscusit la nevoie, dar ce ne facem cu cei născuţi în România post-decembristă, ale căror buze refuză efortul şi preferă prescurtări, figuri şi alte iluzii de comunicare pe reţelele de socializare? Întâlnesc grupuri de tineri în medii neacademice şi neprotocolare care seamănă cu o adunare de muţi şi mute… acesta este reversul medaliei pentru acceptarea fără echivoc a tuturor descoperirilor tehnologice: o generaţie de comentatori bravi pe Internet, dar nişte iluştri anonimi în realitate.

Bucuria revederii… când să te mai vezi în agitaţia asta când eşti surmenat la muncă şi copleşit de avalanşa de taxe? Păi de undeva trebuie să ne sacrificăm zilnic un sfert de oră şi să ne întâlnim omeneşte cu o rudă, un prieten, un vecin, căci mail-ul, sms-ul şi orice tip de comunicare în scris ne abrutizează încet, dar sigur! Mergeţi în satele autentice, perlele culturii folclorice ale ţării noastre, şi o să vedeţi o mulţime de bănci în faţa curţilor oamenilor care nu servesc drept sprijin pentru laptop, ci sunt un loc de întrevedere, de bârfă, de pomenire, de amintire.
Plăcerea îmbrăţişării… dacă stăpânim arta dialogului şi bucuria revederii, păi plăcerea îmbrăţişării vine de la sine! Nu poate să nu-ţi fie drag şi apropiat un om ale cărui vorbe îţi merg la suflet şi al cărui chip te învie emoţional. Trebuie să ne amintim să ne strângem mâinile bărbăteşte, să ne îmbrăţişăm prieteneşte şi să ne sărutăm respectuos. Exersează cu patos, săptămânal, îmbrăţişările acestea pe un părinte, un bunic sau o rudă, şi ai să descoperi în ele o pasiune şi o sinceritate nebănuite, care generează dependenţă.

Cui m-a citit până la final îi dau o veste proastă: pe umerii tăi rămâne soarta revenirii la un curs firesc al relaţiilor interumane. Mi-a plăcut să vă scriu, dar, pe viitor ,vreau să vă vorbesc, să vă văd şi să vă îmbrăţişez!