Ban la ban şi păduche la păduche...

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit în jurul meu mă îngrozesc. Uneori cred că voi deveni antisocială şi că-mi voi pune în practică gluma de acum, cum că vreau să mă închid în cutiuţa mea mică şi neagră, cu interior pufos, fuchsia.

Nu mai pot cu ăştia, vă jur! Oriunde te întorci, oriunde te mişti, pe oriunde te duce viaţa sau treaba pe care o ai, trebuie să dai peste vreo rudă a cuiva, vreun copil, vreun fin sau naş, un cuscru sau vreun nu ştiu ce altfel de rubedenie de-a nu ştiu câta spiţă. Unde te coteşti şi unde te suceşti dai peste cineva al cuiva. Şi, hai, că la instituţii se întâmplă asta, ne-am obişnuit cu gândul. Aşa a fost sistemul şi este greu să-l mai schimbi acum. Că doar n-o să-i ceri lui Babuş să şi-l ia pe Radu de la RAEDPP acasă numai pentru că a contribuit şi el la materialul genetic al micuţului. N-ar fi drept, nu?!?! Ca să nu mai vorbim de soţi şi soţii că apoi ne vor scoate drăguţii de funcţionari ochii pentru că presa este plină de cupluri formate din cauza faptului că ne petrecem mult timp împreună, pe teren, aşa cum fac ei, la muncă, între cei patru pereţi ai biroului. (Ca o bârfă, am auzit chiar de copilaşi procreaţi pe birourile lor de funcţionari publici şi de nădejde). Poate că acesta o fi adevărul şi, din prea multă ocupaţie, angajaţii de la stat s-au luat în faţa lui Dumnezeu sau a legii după ce au devenit plătiţi din banii contribuabililor şi nu înainte (cu toate că realitatea ne contrazice). Şi, haideţi să admitem că un salariu în plus sau în minus nu omoară pe nimeni. „Să mănâncă şi gura lor“, cum se spune pe după blocuri. Dar, dacă ceva mă scoate din sărite cu adevărat este că unii care deţin puterea, în realitate sau numai în minţile lor aburinde de... atâtea gânduri care pur şi simplu nu le dau pace, aleg să dea din banii românului de rând, ai plătitorului de taxe şi impozite, nu ai ălora care fac afaceri, câştigă miliarde şi îşi fac concediile prin străinătăţuri cu ape de peruzea, unora sau altora numai pentru că i-au năşit sau i-au botezat. Cum se face că firma finei lui Nicuşor Constantinescu, spre exemplu, câştigă contract după contract la CJC-ul condus de naşu'?! Să-mi spună mie cei de la Consiliul Judeţean că fina-i ce-a mai bună că... îi voi ruga să-mi explice la ce. Cum se poate ca acum, după nuntă, fiica Sandei Ciocoiu (şi ea deţinătoare de contracte cu CJC şi cu primăria lui Radu Mazăre) câştigă bani publici când naşul ei şi cu aghiotanţii săi se plâng de mama focului că trebuie să taie din salarii şi sa dea oameni afară. Acum, după tot scandalul legat de Operă?!?! Mie mi se pare culmea tupeului. Şi mă face să-mi doresc să nu mai văd oameni în faţa ochilor, să vreau să fug din locurile acestea conduse de oameni de teapa lor, să plec de lângă marea mea. Pentru că, în curând, şi marea va fi dată „cui trebuie“.