Bancuri cu "olteni"

Parlamentul este in haos. Puterea sa cazneste sa-i schimbe pe cei doi presedinti ai Camerelor, opozitia face eforturi disperate pentru a mai trage de timp sau chiar a da peste cap planurile aliatilor. De ce atata cazna? Puterea isi motiveaza eforturile avand in vedere eliminarea franelor din calea aplicarii programului de guvernare, iar opozitia se prevaleaza de un vot democratic, de o majoritate care a decis in sensul alegerii celor doi presedinti ai Camerelor. Paradoxul vine din faptul ca fiecare grupare are dreptate. Nu poti aplica programul de guvernare fara a avea conducerile celor doua Camere ale Parlamentului. Altfel, franele se resimt din plin. Pe de alta parte, daca in locul PSD s-ar fi aflat un partid din coalitia de guvernamant, ar fi reactionat la fel de vehement atat pe baza principiului democratic al votului exprimat la constituirea celor doua Camere, cat si prin faptul ca in conducerile celor doua Camere sta singura solutie de a zadarnici punerea in practica a programul de guvernare al Aliantei. Pe marginea acestui conflict ce se acutizeaza pe zi ce trece, Parlamentul a devenit un circ. De parca ar fi fost altfel pana acum. Nu, Parlamentul nostru a semanat cu o menajerie inca de la reconstituirea sa de dupa 1989. Intre gradinile zoologice si Parlament se puteau realiza schimburi de experienta de mare succes. Ca atare, nu ne mai mira nimic. Daca de la parlamentarii cu state vechi in ale politicii si activitatii parlamentare nu ne mai asteptam la mari minuni de evolutie a mentalitatilor, tinerii reprezinta insa o reala dezamagire. In tot acest circ ei sunt singurii care se pot remarca, care pot fi mai diferiti de ceea ce a fost si iata, inca mai este, Parlamentul Romaniei: un loc unde se intalnesc numai interesele politicianiste. Numai ca tinerii, din plictiseala, interes, incapacitate politica sau obedienta, coabiteaza la noua stare de fapt deplorabila din Parlament. Iar coabitarea vine in principal din faptul ca nu fac absolut nimic, nu iau nici un fel de pozitie prin care sa justifice increderea pe care electoratul le-a acordat-o. Se vede foarte clar interesul scazut al parlamentarilor, indiferent de varsta, de a desfasura activitati in interesul populatiei. Altfel, pana acum am fi avut legi clare, coerente, care sa aduca schimbari substantiale in viata oamenilor. In lipsa lor avem insa injurii, tipete, batai cu pumnii in masa, o debandada. Desigur, puterea se poate prevala de faptul ca odata cu schimbarea celor doi presedinti ai Camerelor, lucrurile se vor misca mult mai repede in sensul adoptarii mai multor proiecte legislative in interesul direct al oamenilor, din perspectiva programului de guvernare. Teoretic, proiectul este credibil si fezabil. Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase sunt, intr-adevar, frane atat in calea activitatii parlamentare, cat si in evolutia politicii romanesti. Cu cat vom avea mai multe personaje de acest fel, cu atat mai mult vom ramane prizonierii trecutului. Necesitatea schimbarii celor doi neo-comunisti este reala. Problema este insa, cu cine? Initial, variantele avansate de putere pareau a fi cele mai bune posibile: Radu Berceanu la Senat si Mona Musca la Camera Deputatilor, doi politicieni redutabili. Chiar daca Radu Berceanu nu este bine cotat in sondaje, nimeni nu se indoieste de capacitatile sale de a fi un bun presedinte de Senat, intrucat este vizibil cu ochiul liber ca are politica in sange. Cat despre Mona Musca, ar trebui inventate cuvinte noi si rescrisa politica nationala de dupa 1989 pentru a putea identifica o caracterizare potrivita. Cuvinte precum: moralitate, verticalitate, carisma, onoare exista doar in dictionarul limbii romane, mai putin in politica. Iar toate aceste epitete i se potrivesc de minune. Chiar daca varianta Berceanu-Musca a cazut initial la vot, nimeni nu isi punea problema vreunei modificari de substanta. Intr-un editorial anterior vorbeam despre faptul ca actul de guvernare nu poate fi amenintat de PSD, un partid incapabil de reforma, ci de insasi puterea in sine, atunci cand interesele personale si orgoliile stupide primeaza in fata interesului cetateanului. Iar zilele acestea s-a conturat un prim exemplu in acest sens. Pentru ca a avut tupeul de a fi verticala, morala si consecventa unor principii, Mona Musca nu mai este agreata pentru presedintia Camerei Deputatilor. In locul sau, este promovat un tanar politician, poate de perspectiva, poate nu, Bogdan nu stiu cum. Sigur, par rautacios. Insa pe langa dimensiunea nationala a Monei Musca, noul sau inlocuitor este precum un purice pe spatele unui elefant. Delimitarea de Mona Musca este prima lovitura pe care puterea si-o da singura drept in pantece. Ilaritatea gestului de inlocuire a Monei Musca din postura de candidat la presedintia Camerei Deputatilor vine in special din ignorarea crasa a realitatilor din teren, sora cu sinuciderea politica. Ultimul sondaj de opinie o crediteaza pe Mona Musca in preferintele electoratului drept al doilea om in stat. Cateva creiere liberale infierbantate de putere trec insa cu usurinta peste acest aspect. Nu mai conteaza ca oamenii o iubesc pe Mona Musca. De fapt, a contat vreodata ce au vrut oamenii? Nu! Insa acesta era un moment cand se putea demonstra ca dorinta electoratului este lege pentru orice politician. Numai ca, aceleasi amarate interese politicianiste au primat, din nou, in fata vointei. Motivatii de genul "este absurd ca presedintele Camerei Deputatilor sa fie o persoana care s-a exprimat impotriva premierului" denota acelasi tip de mentalitate retrograda la mare moda inainte de 1989. Aici este esenta jocului democratic: libertatea de a critica pe oricine, mai ales cand criticile sunt reale. Practica de a pedepsi libera exprimare tine de comunism si nu de democratie. Sigur, daca inlocuitorul Monei Musca i-ar fi fost superior, nu ar mai fi existat nici un fel de problema. Insa potentialul presedinte al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, este inca mult prea mic pentru o astfel de pozitie. Mai mult, el nu are nici macar simtul masurii, o alta mare meteahna a natiunii romane. Cu alte cuvinte, nu isi vede lungul nasului si chiar se crede competent pentru o astfel de pozitie. Cum poti sa te inchipui pe acelasi scaun pe care a stat si marele Mihail Pherekyde, liberal ca si Olteanu? Sigur, Olteanu ar trebui sa stie cine a fost Pherekyde dar nu-i asa ca nu ne-ar mira foarte tare daca n-ar avea habar? Il ajutam noi. Alt liberal de marca, I.G. Duca l-a numit pe Mihail Pherekyde "prezidentul fara de pereche si fara precedent". In conceptia lui Pherekyde, Parlamentul era expresia cea mai inalta si cea mai curata a vietii publice. Sub presedintiile sale au fost cunoscute zilele de aur ale parlamentarismului roman cand puterea talentelor intrecea puterea vociferarilor. Sigur, in lumina circului din Parlament, poate ca Bogdan Olteanu ar fi chiar nimerit sa fie presedinte, daca nu am avea convingerea ca Mona Musca ar fi fost un exceptional continuator al lui Mihail Pherekyde. Iar Romania de asa ceva are nevoie acum. Adrian Nastase, cu toate tarele lui, este net superior finului premierului. Si iata cum, brusc, ne explicam de unde vine preferinta catre Bogdan Olteanu. Acelasi nepotism blestemat pe care puterea il reclama in campania electorala ca fiind apanajul PSD. Puterea, prin liberali, face prima mare eroare politica de la castigarea mandatului. Dar si PSD face una si mai mare, de tactica politica. Cu perspectiva alegerii lui Bogdan Olteanu presedinte al Camerei Deputatilor, PSD ar trebui sa grabeasca materializarea sa, iar Adrian Nastase sa fie chiar bucuros. Pentru ca ceea ce pare pe moment un succes al puterii, se va transforma cu siguranta intr-o gluma proasta, cu efecte imediate in sondaje. Sa nu ne mire daca Olteanu va fi ales cu o majoritate confortabila, fiind votat mai ales de PSD. Inseamna ca opozitia da o mana nesperata de ajutor puterii sa se compromita, pe care puterea o va inghiti vrand-nevrand. Sustineam ca Romania nu are modele. Insa si daca are, le sacrifica pe altarul intereselor de grup. Mona Musca este un model, unul dintre putinele produse dupa 1989, meritata de poporul roman, dar nemeritata de clasa politica.