Barfa pidosnica si barfa morala
Barfa pidosnica si barfa morala
01 Aug, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1523
Marime text
Urati imi sunt barfitorii. Ma rog, asta nu-nseamna ca urasc omenirea, ca tot leatul scapa o barfa, doua, asa cum fiecare s-a scapat, la pruncie, in scutece. Apoi si ziaristica e, adesea, un soi de barfa mai elevata. Dar barfa publica ofera celor vizati posibilitatea sa o contracareze. Apoi ea il incarca, inevitabil, si pe expeditor cu o parte din energia sa negativa. Ca, na, iubim barfele, dar ii uram de moarte pe barfitori. Asa ca-ti trebuie si nitel curaj ca sa te apuci de cartit pe fata, chiar daca ai dreptate. Poate de-aia, si printre ziaristi, gasesti mai degraba lingusitori decat cartitori. Paradoxal e ca lingusitorul isi da intalnire, in aceeasi persoana, cu barfitorul pidosnic. Iar eu la asta ma refeream la-nceput. Stiti situatia clasica a cabinei de lift unde s-a tras un part inaintea ta si, la iesire, in loc sa respiri usurat, ti se face rau, pentru ca dai nas in nas cu cineva care-o sa fie convins ca tu ai fost autorul? Ei, cu barfitorul pidosnic e si mai rau. El iti intinde mana, zambindu-ti dulceag, si-ti strecoara in maneca partul chiar in timp ce te linguseste. Iar mai tarziu, cand dai mana cu altul, nu-ti poti explica de ce ala stramba din nas. Un alt paradox odios e ca nu poti afla de o barfa pidosnica decat printr-o alta barfa. Adica Ics ii spune despre tine lui Igrec o pidosnicie, iar Igrec iti spune tie, sau ii spune lui Zet care-ti spune tie toata tarasenia. Daca-n prima situatie e vorba de-o barfa pidosnica, cea care va ajunge la tine e o barfa morala. Caci iti ofera posibilitatea sa o contracarezi, sa te aperi. Da, insa daca te aperi, il pui pe barfitorul moral intr-o pozitie delicata. Pentru ca barfitorul pidosnic, afland c-ai aflat, se va infuria la culme pe barfitorul moral si-l va acuza de pidosnicie. Caci un alt paradox e ca barfitorul pidosnic se crede intotdeauna moral, iar barfitorul moral, de frica celuilalt, se simte ca un pidosnic. Cu alte cuvinte, si barfitorul moral, ca si barfitorul public, are nevoie de-un pic de curaj. Deci e la fel de greu de gasit. In majoritatea cazurilor, ai de-a face cu barfitori doar pe jumatate morali. Adica barfitori "off the record". Si din moment ce nu-ti e de prea mare folos, jumatatea aia de barfa care nu e morala e, mai degraba, pidosnica. Atunci esti tu intr-o situatie delicata. Daca o folosesti, vei deveni pidosnic fata de barfitorul moral. Sa va dau un exemplu. Acum cativa ani participasem la o tabara nationala de arta moderna. Organizarea, tut! Si nu ma refer la haloi si distraktii, ci la faptul ca am lucrat pe panzoaie cat casa, de prima clasa, cu materiale "de lux". Asta avea sa ma coste, insa, ceva mai tarziu, cand m-am trezit sa organizez o expozitie si-n Constanta, la galeria Amfora. Conventia fusese ca artistii sa-si pastreze cate o lucrare, la alegere, restul ramanand in proprietatea organizatorilor. O afacere agreabila, care ii multumea pe toti. Asa ca, dupa ce-am strans expozitia si-am trimis-o la Bucuresti, mi-am pastrat o lucrare pentru care cineva imi facuse, deja, o oferta fanatica. Mai trebuia, doar, sa astept vreo luna de zile, caci tipul plecase in strainatate. Din pricina dimensiunilor, preferam ca lucrarea sa ramana la galerie. Gazdele s-au aratat incantate, caci acoperira cu ea o pata de igrasie din spatiul pentru birouri. Dupa o vreme, o amica ce se-nvartea pe acolo mi-a adus o veste ingrozitoare: tabloul nu mai exista! De fapt, mai nasol, ramasesera din el numai panza si oasele. Cineva, hotarand ca i se cuvine si lui sa lucreze pe-o panza de lux, o "curatase" temeinic si-o luase acasa. Ca-l enervasera teribil chestiile "avangardiste" cu care-mi permisesem sa stric asa o scumpete de marfa. Scandalizat, am tras "sursa" de limba si-am aflat, dupa multe codeli, ca e vorba de odrasla "artistului" P. Dar imi preciza, imediat, ca barfa era "off the record", pentru ca avea niste interese acolo pe care nu putea sa le strice. Am dat fuga la galerie, nevoit sa fac pe niznaiul. Iar aia, fireste, isi bateau joc de mine: pai eu eram vinovat, ca doar nu erau obligati sa-mi pazeasca mie lucrarea! Le-am reamintit ca se-aratasera incantati sa o gazduiasca, doar acoperea nu`s`ce pata de igrasie! Si-apoi cum, au fost jefuiti si nu reclamasera, inca, la politie? La care directorul facu pe galantul: ce atata deranj cand putea pune pe cineva, mintenas, sa-mi prepare o alta panza! Poftim cultura, la un sef de stabiliment cultural! Maine, poimaine, cineva o sa fure Masa Tacerii, iar el, generos, o sa-i rascumpere fapta cu o masa de plastic si-un set de scaune turcesti, de la Metro! Dar, din cauza ca barfitoarea morala avea "interese", mi-am muscat buza si-am iesit fara nici un cuvant. Mai nasol fu cand "fanul" imi aparu la usa, ranjind, cu gologanii in mana. Cand i-am spus tarasenia, a inceput sa zbiere: "esti dement? Da-i in judecata! Platesc eu, nu te teme!". Cand i-am spus si povestea cu "barfa-doar-pe-jumatate-morala", el chicoti: "pai sun-o si intreab-o cati bani ii mai trebuie ca sa fie morala si cealalta jumatate". Ei, nici chiar asa, doar eram amici! Cand, insa, am intrebat-o daca, la un ipotetic proces, m-ar fi ajutat cu o marturie, aia se sperie asa tare incat n-am scapat de bocelile ei pana nu i-am jurat ca n-am sa fac nici un fel "scandal", cat de mic. De proces nici n-a mai venit vorba... "Fanul" meu fu asa uluit de prostia asta incat ne-am despartit in cei mai duri termeni. Asa ca barfa aia pe jumatate morala numai rau mi-a facut. Daca nu-mi plecam urechea la ea, as fi fost mai linistit si, desigur, nitel mai avut. Au trecut anii si tipa s-a stabilit in Bucuresti, unde are cu totul alte interese. Nici nu mi-as mai fi amintit de ea daca nu ma trezeam, recent, intr-o barfa cat o hazna. Despre care, insa, nu va puteam povesti, pentru ca toti cei in cauza au, inca, interese in orasul acesta... In rest, pe bune, e misto sa fii ziarist.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii