Bataia de la politie e rupta din rai

Aud ca in Bucuresti, Sectia 13 de Politie, numar predestinat, nu-i asa?, e pe cale sa se sparga ghinionul "locatarilor" temporari. Ambasada Marii Britanii va sustine un proiect pilot in care inspectori civili, cetateni ai capitalei, care se ofera voluntari vor inspecta celulele pentru a constata daca tratamentul aplicat autorilor de mari gainarii e in acord cu legislatia din Romania si in spiritul Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Ma bucur, dar entuziasmul imi scade pe loc atunci cand imi amintesc ca, oricum ai lua-o, municipiul Constanta e mai departe de Marea Britanie decat Bucurestiul. Asta doar daca nu tii neaparat sa faci un ocol prin Bagdad! O cunostinta mi-a povestit ca, in urma cu cativa ani, a trait o experienta infioratoare intr-unul din beciurile politiei de pe raza incantatorului oras de la tarm de mare. Fusese acuzat pe drept de furt din autoturisme, impreuna cu un tovaras si dusi, cu catusele, la post. A urmat o prima noapte de cosmar, urmata apoi de altele. Cei doi erau scosi pe rand din celule si supusi "interogatoriului". Trebuia sa recunoasca fapta. In realitate, nici nu era nevoie de asta, pentru ca fusesera prinsi in fapt. Preocuparea tortionarilor era ca cei doi sa recunoasca si alte fapte similare, pe care nu le savarsisera. Si nici politia nu stia cine erau autorii. Dar cum ei trebuiau sa existe, caci nu se poate fapta cu autor necunoscut, important era ca cei doi baieti sa ia asupra lor totul. De aceea, organele au folosit echipamentul din dotare: pumni, picioare, bocancii lustruiti cu grija dimineata si., celebrul deja, bulan. Dupa ce unul isi primea portia, era dus in celula, celalalt il urma docil pe gardian pe trepte. Sus il asteptau baietii deja incalziti. In timpul in care unul se stergea de sange pe intuneric in camera umeda, putea asculta tipetele pline de groaza si durere ale celuilalt. Iar apoi se schimba din nou tura. Se pare ca militienii dispuneau de metode foarte sofisticate si doreau sa le aplice pe toate: bataia cu bata, dupa ce asezau ziare pe corp, ca sa nu mai zica cineva ca politia nu iubeste presa, pentru a nu le lasa urme, sau bataia cu bulanul la talpi si degetele mainilor. Apoi, perioada de detentie s-a prelungit, ca celor doi sa le treaca toate ranile, ca nu cumva sa se prinda cineva ca au plecat cu amintiri de la politie. Bineinteles ca baietii nu au depus plangere. Mai ales ca nu trecusera inca multi ani de cand se desfiintase militia, unul dintre organele de represiune ale lui Ceausescu. Si apoi, era foarte greu ca ei sa castige un eventual proces cu politia. Caci acolo, nici macar peretii nu au urechi. Ci numai bastoane, bocanci si, se pare, multa ura. Sau poate ca autorii acestui tratament medieval or fi fost convinsi ca asa trebuie servita patria, pentru a descuraja orice infractiune. Dar atunci de ce mai exista justitie? Probabil ca si eu ar trebui sa ma astept ca dupa acest material sa fiu invitat la sectie, ca sa mi se explice cum sta treaba. Imi place totusi sa cred ca astfel de lucruri sunt acum de domeniul trecutului si ca cei care conduc aceasta institutie nu isi mai permit sa ii sustina pe cei care ii pateaza iremediabil imaginea. Asta, daca intentia declarata ca ne indreptam spre lumea civilizata nu e doar un basm. Probabil ca nu degeaba Ambasada Marii Britanii a initiat acest proiect de inspectie prin beciurile politiei din Bucuresti. De parca nu ne-am fi putut lipsi de vizita acestor vecini care sa vina la noi acasa si sa ne scuture covoarele sau sa ne stearga de praf tablourile vechi, mostenite de la alti tovarasi.