Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BMW-urile şi mirajul morţii

ro

09 Dec, 2011 01:00 2292 Marime text
Cecilia-Zarea.jpgŞoferi cu bolizi furioşi trec nepăsători în Constanţa peste turiştii întinşi la soare sau calcă oamenii care aşteaptă autobuzul în staţie. Întâmplător sau nu, în mai toate cazurile accidentelor cumplite sau ciudate produse în ultimii ani în Constanţa, „vedetele" par să fie BMW-urile. Fie că sunt X3-uri, X5-uri sau M5, bolizii ucid oameni. Sau, în cel mai bun caz, doar îi mutilează.

De pildă, în urmă cu doar câteva zile, un şmecheraş cu un BMW seria 5, despre care oamenii legii au stabilit că ar fi fost băut şi drogat, s-a urcat cu maşina pe trotuar, în staţia de autobuz. Stresat că s-a despărţit de prietena lui şi după o noapte petrecută în club (că aşa se cade sâmbătă seara), şoferul a acţionat pe principiul „hit and run". L-a găsit un jandarm în baie, unde se ascundea. Sau, potrivit propriei variante, unde era şocat. În urmă cu mai bine de un an, fiica unui comisar de la Garda Financiară Constanţa, aflată la volanul unui BMW X6, era implicată într-un accident rutier produs în faţa teatrului. Impactul a făcut ca victima accidentului, strivită de bordură, să-şi piardă piciorul şi să fie nevoită să poarte o proteză toată viaţa. Mai zilele trecute, un alt şofer a intrat cu un alt BMW în casa unui om. Iar la începutul acestui an, tot un BMW a provocat un accident în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa, iar altele au fost rănite. Dincolo însă de toate aceste exemple, considerate de unii mai mult sau mai puţin minore, cel mai şocant caz în care a fost implicat un BMW a fost, în opinia mea, cel în care un şmecher cu BMW X5 (că aşa era la modă) s-a urcat cu bolidul peste doi turişti care stăteau la soare. Accidentul, dacă poate fi numit aşa, s-a produs în august 2008, în Costineşti. Doi turişti care stăteau la soare s-au trezit striviţi de un maşina unui şofer care dădea cu spatele. Victimele au ajuns în spital, dar dosarul nu a mai ajuns în instanţă: gândul la modul de înfăptuire a justiţiei în România, dar şi sumele avansate, probabil, au dus la împăcarea părţilor. Nu în ultimul rând, în 2007, un alt BMW, la volanul căruia se afla un cetăţean chinez, omora o fetiţă de 14 ani care traversa drumul pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat la Castelu. Şoferul nu a oprit să vadă pe cine sau ce a lovit. A fost prins zeci de minute mai târziu, după ce Poliţia a organizat filtre în tot judeţul. Fie că a fost bolidul cel care a dat „greutatea" expertizei, fie că au fost alte considerente, cert este că experţii tehnici au ajuns la concluzia că vinovată de producerea accidentului era de fapt fetiţa de 14 ani care şi-a pierdut viaţa. Nu şoferul care a gonit în noapte. Treacă-meargă, poate părinţii fetei, care au lăsat-o să traverseze singură strada, noaptea, la 22.30, nesupravegheată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii