Buba pansată din PDL
Buba pansată din PDLAşa cum japonezii sunt supravieţuitori din fire, cum nemţii sunt riguroşi, iar evreii zgârciţi, se pare că românii nu ştiu să piardă. Românii nu ştiu să-şi accepte cu demnitate înfrângerea. Şi am descoperit şi motivul pentru care ne găsim, cei mai mulţi dintre noi, în această postură. Ei bine, pentru că ne credem prea deştepţi pentru a accepta corecturi, pentru a ne îmbunătăţi stilul şi munca. Românii suferă de mania persecuţiei, sunt adepţi pioşi ai teoriei conspiraţiei. „M-a certat şeful? Are ceva cu mine!", ne-am spus, măcar o dată în viaţă. Fără a reflecta asupra fenomenului, fără a încerca să ne ridicăm cu fruntea sus şi să o luăm de la capăt. Dovadă a faptului că românii nu ştiu să piardă sunt pedeliştii noştri constănţeni. Nu vreau să reiau ieşirea puerilă din scenă a senatorului Mircea Banias, cel care, trădat de cei mai buni prieteni, a preferat să-şi verse lacrimile de crocodil acasă şi să evite astfel compătimirile a mii de ochi cu priviri lacome. Nu am să-l introduc în discuţie pe fostul preşedinte de partid, deşi aceasta era intenţia mea. În timp ce îmi aşterneam gândurile pe foaie, iar tastatura laptopului meu era suprasolicitată de fluxul de idei, primesc un mail. Comunicatul de presă cu pricina devine astfel intriga scrierii noastre. Nici nu au apucat să se răcească bine ştirile despre noua conducere a PDL-ului constănţean că au şi început înţepăturile între învingători şi învinşi. Alţi perdanţi care nu ştiu să-şi accepte înfrângerea. Revin la „intriga" noastră. În comunicatul cu pricina, deputatul Maria Stavrositu ne transmite că Domnia Sa este preşedinte la municipiu şi ATÂT. PUNCT. FĂRĂ VIRGULĂ. Apăi, ce vrea să zică doamna, printre rânduri? Că există o CODA, dar aceasta nu este împărţită între dumneaei şi fostul preşedinte, Florian Constantin (susţinător al actualului preşedinte, Gigi Chiru). În concluzie, municipiul e în mâinile doamnei deputat şi face ce pofteşte cu el! Fără a se accepta imixtiuni din exterior, asupra filialei municipale se instalează un embargo, iar cei aleşi proaspăt în funcţii de conducere nu au decât să-şi bată gura de pomană că nu au atribuţii în această speţă. Morala? Problema organizaţiei municipale a PDL-ului e o bubă pansată „de la centru", numai că ambalarea ei nu rezolvă cauza conflictului. Mai mult, dacă apele nu se limpezesc mai repede, s-ar putea ca întreaga construcţie realizată prin alegerea unei echipe tinere să aibă de suferit. Nu se poate crea imaginea de grup compact cu epistole trimise alandala, cu documente interne duble şi nici cu orgolii nemăsurate. Alegerile au trecut, euforia învingătorilor şi supărarea învinşilor ar trebui să se prezinte, şi ele, la perfectul compus. Şi nu în comunicate de presă...
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp