Ca la 15 ani! Babuini în lanul de floarea-soarelui

Se spune că oamenii şi Terra au aceeaşi rezonanţă magnetică, există o interdependenţă om-natură. În timp ce unii tineri reuşesc să intre pe aceiaşi undă cu tot ce-i înconjoară, alţii relaţionează magnetic cu bomboanele agricole.

De când mi-a fost dat să mă ocup puţin şi de capitolul „învăţământ" al vieţii sociale constănţene, rana produsă de tinerii neaoşi s-a deschis şi s-a şi infectat. Este dureros de adevărat că tinerii noştri, speranţa părinţilor şi spaima bunicilor, s-au împărţit în două cete. Unii îşi văd normal de treabă şi sunt ciudaţii generaţiei lor, pentru că sunt civilizaţi, nu înjură, nu scuipă, nu urlă, nu se scarpină în locuri intime pe stradă, nu ascultă manele, nu... multe alte lucruri care, într-o majoritate anormală, sunt perfect fireşti. Eu înţeleg cât se poate de mult şi într-un fel tolerant schimbările chimice şi mentale care au loc în trupul şi bibilica unui adolescent, care, de cele mai multe ori, dacă nu sunt înţelese şi rezolvate la timp, pot marca întreaga lor existenţă, însă nu înţeleg de ce să-ţi placă să fii babuin. Evident că se cred stăpânii lumii şi buricul cu pierceing al cartierului, însă nu trebuie să ştim şi noi toţi ceilalţi asta. Într-unul din nenumăratele mele trasee cu autobuzul am asistat la ceva penibil şi degradant, chiar şi pentru nişte puşti de 15 ani pentru care salamul nu se mănâncă ci se ascultă cu mare atenţie, versurile minunatelor arii fiind Evanghelia (de) după (Adrian) Minune. Aşadar... cinci pubertăţi bipede s-au aşezat pe scaune în autobuz într-o dimineaţă şi au început să spargă bomboane agricole... fără număr. Nu erau nici îmbrăcaţi în trening şi nici nu erau etnici romi, deci apetitul pentru seminţe nu putea fi o trăsătură de caracter. Cojile rezultate după masticaţie erau scuipate pe jos, fără nicio jenă, ba, mai mult, se uitau fix în ochii celor mai în vârstă, căutând o privire care să-i scruteze sau o voce care să îndrăznească să le atragă atenţia. Culmea, nimeni nu părea afectat de redecorarea podelei, în afară de un alt grup de elevi de aceeaşi vârstă, care discutau ceva istorie. Culmea, erau îmbrăcaţi la fel de trendy, nu aveau ochelari tip borcane, iar fetele nu purtau codiţe şi serviete în mână, pur şi simplu aveau alte preocupări. Urmarea? Lesne de anticipat, iar spre fericirea mea, am coborât destul de repede încât să nu văd ce trebuie să îndure nişte copii care vor să-şi depăşească propria condiţie.