Cadoul lui Ponta pentru PSD Constanţa, Televiziunea Publică. Ce va face cu ea?!
Cadoul lui Ponta pentru PSD Constanţa, Televiziunea Publică. Ce va face cu ea?!
Când toţi se întrebau ce-au
primit de fapt echipa Mazăre-Constantinescu după victoria zdrobitoare
din alegerile parlamentare, iată ca avem răspunsul. Un malaxor cu bani
şi tehnologie de ultimă generaţie şi un strop mai mare de putere, deşi
sunt mulţi cei care consideră că postul public de televiziune nu mai
poate constitui un avantaj, fiind răsuflat. Chiar dacă bătăliile
politice par să se ducă pe televiziunile comerciale, lucrurile nu sunt
atât de simple precum par la prima vedere. Dar nu posturile de
televiziune şi nici afinităţile lor politice mă îngrijorează pe mine cel
mai mult în acest moment. Mă îngrijorează că există încă un segment
important al populaţiei care votează USL, în ciuda faptului că pe scena
economică nu se întâmplă nimic. Nimic bun. Sunt voci care considera că
TVR este încă un mijloc de influenţă în mediul rural. Poate că încă
este, deşi în ultimii ani accesul populaţiei din mediul rural la
televiziunea prin cablu a crescut exponenţial. Cu toate acestea,
situaţia actuală a TVR este inadmisibilă, iar prelungirea acestei
situaţii ar trebui să devină intolerabilă pentru cei care încă plătesc
abonamentul lunar. Avem o instituţie publică cu un buget enorm
controlată 100% de putere şi subjugată intereselor, în primul rând
economice, dar şi politice. Exemplele în acest sens sunt nenumărate şi
pot pune un pariu că vor deveni zilnice. Urmează un referendum pentru
modificarea Constituţiei, urmează alegeri europarlamentare şi
prezidenţiale, când vor putea fi difuzate în extenso luările de cuvânt
doar ale stângii... Ceea ce nu am înţeles în diverse ocazii este că, în
timp ce şefii temporari ai TVR, fie că au fost personalităţi precum
Stere Gulea sau Tudor Giurgiu, fie numiţi pe criterii politice, nu au
reuşit să facă mare lucru, pentru că „gradaţii" din TVR nu i-au
„recunoscut", aşa că n-au avut în mod real telecomanda. Însă unealta
TVR, în mâna PSD, devine o armă foarte iscusită, perfect controlată,
pentru că un şef PSD este singurul care este ascultat de directorimea
din vremea comunistă. Acesta este pericolul real al schimbului de gărzi
în TVR, singurul loc unde poţi încerca să manipulezi pe gratis şi pentru
următorii 20 de ani.. Acestea să fie planurile cuplului
Mazăre-Constantinescu pe termen lung? Mă gândesc că da, că doar nu
renunţarea la câteva emisiuni culturale, unele cu audienţă, măcar în
rândurile telespectatorilor cu deschidere şi spre alte orizonturi decât
„Hai Steaua!" şi „ Jos Dinamo!" Actualul director de programe al TVR,
Cristian Zgabercea este un om de partid.
Scurt. Nu are cum să aiba alte viziuni şi perspective faţă de aspecte
ideologice, altele decât cele strâns legate de gruparea politică din
care provine şi care l-a propulsat. Probabil că din acest an, TVR va
retransmite Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia şi eventual
chefurile pesediste de la Pavilionul Expoziţional, cam atât, la
capitolul cultură în clădirile de pe Calea Dorobanţi.
În acest
context, chiar dacă n-au primit miniştri în Guvernul Ponta, pentru PSD
Constanţa, controlul TVR ar putea deveni esenţial pe termen lung şi din
raţiuni financiare, ştim bine lecţia explicaţiilor cu relaţia dintre
rating şi „costurile de producţie". Nu este un mare secret că cine
controlează o televiziune, mai ales pe cea publică, poate câştiga şi
menţine puterea. Cine a trăit în presă teribila guvernare Năstase ştie
bine care sunt specialităţile PSD şi nu se poate aştepta decât la ce e
mai rău.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Marin Badica 10 Feb, 2013 09:25 Jos palaria. Unarticol la obiect si clar. Multumesc Lavinia Siclitaru. PS Ce ne facem ca taxa habitat a crescut de la 36 lei in 2012 la 120 lei in 2013!!...Cum e posibilasa ceva?