Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidaţii de azi, anonimii de mâine

ro

08 Sep, 2011 00:00 1644 Marime text
lavinia_bun.jpgRegionalizarea dictată din nou de şeful statului, Traian Băsescu, ca temă pentru acasă şi cu prilejul şcolii de vară a tineretului democrat-liberal de la Eforie s-ar putea transforma într-o semi-regionalizare, dată fiind agresivitatea UDMR în această chestiune.

Ce-ar putea însemna acest lucru?! De pildă, în judeţul Constanţa, din cele 59 de comune ar putea rămâne doar jumătate, localităţile urmând să se comaseze, iar el, primarul de ieri al comunei X, să devină mâine primarul localităţii X care va mai îngloba alte 2-3 poate 4 foste unităţi administrativ-teritoriale.

Prin urmare nu va aduce anul ce ar putea aduce ceasul pentru cei care astăzi se visează candidaţi peste oraşe, comune sau judeţe.

Pentru că Y s-ar putea să câştige alegerile categoric în comuna Z, însă cu siguranţă nu va fi votat în procent la fel de mare de cei din localitatea W care se va subordona în urma regionalizării comunei Z.

Nimic nu este bătut în cuie şi orice discuţie privind o candidatură sau alta rămâne în acest context prematură, cu sau fără acceptul Elenei Udrea. Probabil acesta este şi motivul pentru care deocamdată filialele locale ale partidelor politice au refuzat să mai arunce banii pe fereastră, pentru că sondajele de opinie comandate în această perioadă nu pot fi considerate decât o mare pierdere de timp şi de bani. Un prim pas în punerea bazelor regionalizării a început la nivelul instituţiilor statului, unde în perioada imediat următoare vor fi susţinute concursurile pe post pentru directorii care fuseseră numiţi interimari sau cu delegaţie. Vor urma discuţiile aprinse din coaliţie cu privire la comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi cel mai probabil un nou sistem de alegere a deputaţilor şi senatorilor, 300 la număr, din viitorul Parlament de la Bucureşti. Unii vorbesc de proporţionalitatea mandatelor, alţii de obţinerea unei majorităţi puternice. Este de aşteptat să se recurgă din nou la îngrăşarea porcului în ajun şi, prin urmare, la o noua degringoladă electorală. Se vorbeşte de redesenarea colegiilor, de vot uninominal în care câştigătorul ia totul, în timp ce lideri de la PDL pomenesc deja de o nivelare a voturilor, adică un colegiu să aibă doi parlamentari, primii doi clasaţi. Problema nu o reprezintă 2012, căci cu certitudine şi viitoarele alegeri se vor petrece într-o mişcare browniană, ci viitoare scrutine, sistemul neputând fi schimbat de fiecare guvernare în parte. Un singur lucru le scapă însă celor care dospesc noua legislaţie privind alegerile, o vorbă spusă de Băsescu şi care a trecut poate neobservată, aceea că nimeni nu va mai câştiga în România cu locomotivă-persoană, pentru că a trecut vremea omului-orchestră, iar pe de altă parte, experienţa ultimilor ani ne-a demonstrat că nu există omul providenţial.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii