Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:10 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce-i în Centru, şi-n teritoriu! Un penis într-o sacoşă, pe Kogălniceanu

ro

30 Mar, 2012 00:00 2162 Marime text
cecilia_zarea_nou.jpgCapitala a avut nu de mult scandal cu poliţişti acuzaţi de corupţie. Constanţa nu s-a lăsat mai prejos, iar în cursul săptămânii trecute, a „pus" şi ea de-un scandal cu epoleţi pătaţi de bani murdari, proveniţi din fapte de corupţie. În urmă cu circa trei săptămâni, capitala a avut un fost angajat al MAI care a făcut măcel în coaforul în care lucra soţia sa. În urmă cu două seri, Constanţa a avut şi ea „MAI-stul" ei, de Techirghiol. Iar pentru că ieri, pe Aeroportul Otopeni, tot în capitală, s-a descoperit piciorul unui om într-un bagaj, nu m-ar mira deloc ca mâine, poimâine, pe aeroport, la Kogălniceanu, să se găsească un penis într-o sacoşă, de pildă. Că ce, noi, constănţenii, suntem mai prejos decât Bucureştiul? Să nu fie aşa ceva!

În cursul zilei de ieri, Constanţa era şocată: un fost cadru al Ministerului Administraţiei şi Internelor, fost medic veterinar, fusese luat pe sus de oamenii legii după ce şi-ar fi împuşcat soţia în cap. Fapta, care la începutul zilei stătea sub semnul accidentului, spre sfârşitul zilei s-a transformat într-o clară tentativă de omor calificat. MAI-stul a fost audiat şi încătuşat, pe parcursul anchetei reieşind fără dubiu, spuneau procurorii, intenţia individului de a trage în soţia sa. După-amiază, bărbatul a fost luat cu duba şi prezentat judecătorilor din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o durată de 29 de zile. „(...) Fapta reţinută în sarcina inculpatului este susceptibilă să provoace vii reacţii în cadrul comunităţii şi să tulbure grav ordinea publică, deoarece ea se alătură unui lung şir de acte de violenţă extremă comise de persoane altminteri respectabile, fără justificări raţionale, prin folosirea unor mijloace de natură să pună în primejdie viaţa mai multor persoane", au argumentat procurorii în faţa instanţei, solicitând arestarea individului. În acelaşi sens, ei au argumentat că „o asemenea soluţie (n.r. de lăsare în libertate a suspectului) ar provoca reacţii negative puternice în cadrul opiniei publice, determinate de chiar fapta pentru care inculpatul este cercetat". Iar reacţiile negative puternice amintite de procurori par justificate în contextul în care, cel puţin în ultima perioadă, constănţenii au părut să aibă sentimentul straniu că trăiesc ce văd la televizor. Ca toţi românii, de altfel, sute de constănţeni au urmărit cu sufletul la gură cazul MAI-stului care şi-a împuşcat soţia în coafor, iar ieri, ca într-o imagine distorsionată a realităţii, zeci de constănţeni au urmărit cu acelaşi interes, dacă nu chiar în măsură sporită, cazul fostului MAI-st care şi-a împuşcat soţia în timp ce se aflau amândoi în pat. Iar pentru că în Constanţa s-ar putea presupune că trăim într-un Bucureşti „răsturnat", nu m-ar mira deloc ca mâine, aşa cum am menţionat, să găsim şi noi, la Constanţa, mai precis la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, un penis într-o sacoşă. Căci bucureştenii au găsit „doar" un picior într-un bagaj. Nu?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii