Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie

Discutam zilele trecute cu un om citit, umblat, cu legături în conducerea judeţului. Fusese „p-afară" câteva zile şi s-a întors, ca de fiecare dată, şocat de diferenţa dintre România şi alte locuri, mai apropiate decât ne-am închipui, dar atât de diferite. Este adevărat, mereu simţim această diferenţă. De la vlădică până la opincă, aşa cum se spune, România este un spaţiu atipic, infectat, din care nu poţi ieşi curat. Oare cum o fi viitoru?! O dată-n an măcar ar trebui să-i urăm ceva ţării acesteia pe care noi, fiecare, o îmbolnăvim cu răutăţile noastre, cu furtişagurile, cu ironiile de doi bani şi cu minţile corupte, cu tot ceea ce înseamnă mai rău în a fi român. Câteodată te uiţi în jurul tău şi vezi numai feţe încrâncenate. Este firesc. Tuturor ni se întâmplă. Am ajuns să ridicăm răutatea la nivel de isteţime, iar bunătatea este prostie crasă. Orice valoare morală este dată peste cap, iar principiile degenerează în orgii petrecute într-o mini-vacanţă la munte între un profesor şi o elevă. Omorâm câinii spunând zâmbitor că nu face nimic, că la fel procedăm şi cu porcii, uitând că porcul nu va muri niciodată prin auto-înfometare pe catafalcul stăpânului răpus de boală. Nu mai contează ce ai în cap, ci ce ai sub fund, ce maşină conduci, ce firmă a produs pantalonii, bluza, ochelarii, haina, părul, siliconul. Noi, ca oameni, nu mai existăm. Societatea nu ne mai transformă în fiinţe comunicative, care ştiu să relaţioneze, ci, din contră, ne transformă în monştri gata de atac la orice pală de vânt, la orice idee greşită ne trece prin cap. Suferim de mania persecuţiei şi de paranoia. Credem că toate sunt parte dintr-o teorie a conspiraţiei. Nu mai vedem cerul albastru, nu mai simţim aerul curat, ci doar pereţii şi firma de la intrarea în vreo cafenea sau vreun club. Vedem haine, nu suflete, firme, nu altceva.

Eu, Românie, îţi doresc să fii, măcar o dată-n an, normală! Să ne lipseşti de încrâncenare, de competiţia fără rost cu unii care nu ne sunt competitori, să dai răutatea deoparte şi să trăieşti numai pentru tine, nu cu ochii la alţii! Ţi-aş dori ca şi copiii noştri să-ţi spună: „La trecutu-ţi mare, mare viitor!"