Ce vină are copilul că mă-sa nu-i profesoară?

Copiii profesorilor nu vor avea grija taxei de admitere sau de cazare, indiferent dacă părinţii lor mai lucrează sau sunt retraşi din activitate, o discriminarea care aparţine noului ministru al Educaţiei, Mang, cel care ar fi trebuit să fie un model pentru milioane de elevi şi studenţi.

Pe baza acestei logici beton, mă voi ţine de capul distinşilor parlamentari ca să propună o lege prin care copiii strungarilor să nu mai plătească piesele strunjite, iar cei ai groparilor să nu-şi mai plătească înmormântarea!

Uitând etimologia cuvântului discriminare, parlamentarii s-au grăbit s-o elimine doar din forma legii aflată în vigoare, care la un anumit articol prevedea ca doar progeniturile cadrelor didactice aflate în activitate să beneficieze de sfânta mocangeală, acestora adăugându-li-se acum şi urmaşii profesorilor decedaţi sau aflaţi la pensie. Scutirile ar putea ajunge la sume semnificative, în condiţiile în care numai taxele de înscriere pleacă de la 100 de lei, iar în unele cazuri costul se poate tripla. La fel de semnificative sunt şi costurile cazării în cămin, un pat pus „deoparte", în special pentru cei din anul I, ajungând să fie plătit cu bani grei. Lipsa de locuri de cazare din cămine, combinată cu criza pieţei imobiliare, care nu pare să-şi mai revină, plus această gogoriţă născută din puţul gândirii unor senatori roşii, va repune pe tapet afacerea cu vânzarea pe sub mână a locurilor din cămine, care, la rândul ei ar putea conduce în timp la o nouă depopulare a universităţilor.

Asistăm aşadar, sub stindardul USL, la o polarizare a accesului la serviciile educaţiei şi mă tem că foarte curând, probabil după următorul Bacalaureat, vor vorbi iar nu doar despre eşecul în termeni de handicap sociocultural, ci şi despre eşecul din lipsă de sac fără fund.

Elevii defavorizaţi socio-familial nu dispun de o bază social-culturală şi economică - bibliotecă personală, frecventarea unor spaţii culturale, securitate economică, utilizarea unui cod lingvistic dezvoltat şi acceptat în instituţiile de învăţământ, care să le faciliteze reuşita şcolară, motiv pentru care se află adesea în situaţia de eşec şcolar (absenteism, abandon şcolar, performanţe educaţionale modeste etc.). În loc să respingă absenteismul sau abandonul, sancţionarea profesorilor care nu-şi susţin cursurile sau a studenţilor care lipsesc nemotivat, „cea de-a doua alegere" hidoasă a Abramburicăi preferă să pună batista pe ţambalul electoral.