Ciomu, malpraxisul si medicii constanteni
Ciomu, malpraxisul si medicii constanteni
04 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1164
Marime text
A gresi e omeneste. Intotdeauna exista scuze atunci cand se cauta vinovati, insa foarte rar se accepta incompetenta cand este vorba de actul medical. Au existat situatii in care medici au distrus destine. Micii dumnezei in halate albe au ajuns sa se gandeasca doar la spaga. "Atentiile", pe care personalul din spitale le recunoaste doar ca pe niste recompense binemeritate ajung deseori sa conditioneze actul medical. Asta nu inseamna ca esti refuzat categoric sa fii operat, ci ca s-ar putea ca specialistul pe mana caruia te-ai dat, sa aiba niste scapari de ordin medical. Ori ramai cu niste tifon sau pense in abdomen, ori esti pedepsit sa treci prin chinurile neadministrarii calmantelor. Am inceput sa scriu acest editorial, indignata de cazul unei fetite din Constanta, care s-a nascut perfect sanatoasa, insa neglijenta sau incompetenta unui medic neonatolog a nenorocit-o. Copilul a devenit o leguma, pentru ca, desi s-a nascut cu icter fiziologic, cineva a decis ca nu este nevoie de tratament. Regretele sunt tardive, iar ceea ce este mai grav, este ca acel medic continua sa profeseze. Exemplele de acest gen sunt multiple, insa nimeni din tagma medicilor nu rascoleste aceste erori. Dincolo de afirmatii tendentioase la adresa profesionistilor in halate albe, intrebarea care se pune, este pana cand vom mai asista neputinciosi la savarsirea erorilor medicale. Oare chiar trebuie sa ne fi nascut sub o stea norocoasa ca sa nu avem ghinionul de a intalni un neprofesionist? Am auzit deunazi de un medic care a propus, fara prea multe investigatii, extirparea apendicelui unui bolnav, care ulterior a fost gasit cu o banala infectie urinara, ca sa nu mai vorbim de frecventele operatii de amigdale sau polipi, carora medicii le gasesc deseori vina imaginara. In Romania, anchetarea culpei medicale a fost si a ramas subiect tabu. Colegiile medicale dau foarte rar verdictul de malpraxis. Se pare ca, in ultimii ani, din cauza mediatizarii intense, doctorul Ciomu a fost gasit "tapul ispasitor" pentru macelarirea organului sexual al tanarului de 34 de ani. Dar cum ramane cu celelalte zeci sau chiar sute de cazuri care cad victime ale erorilor medicale si care nu fac nimic pentru pedepsirea celor vinovati? Greseli numeroase si cu consecinte dramatice ale medicilor si asistentilor au avut loc in perioada `87-`90, cand mii de romani au fost condamnati la moarte, prin infestarea cu virusul HIV-SIDA. De atunci, nimeni nu a facut nimic pentru a pedepsi neglijenta in profesie a unor ignoranti. Destine marcate, vieti pierdute si multa suferinta, acesta este bilantul erorilor medicale ale unor asa-zisi profesionisti. Poate ca, loviti de nenorocirea abatuta asupra lor, acestia au renuntat sa se lupte cu morile de vant si stiu ca proverbul "corb la corb nu-si scoate ochii" este perfect valabil si in cazul medicilor. Un semn de intrebare planeaza asupra competentei medicale si atunci cand oameni ca presedintele Basescu si premierul Tariceanu vor interventii chirurgicale cu specialisti europeni chiar si pentru afectiuni banale. In tot acest timp se afirma ca avem medici straluciti. Oare aceste optiuni nu reprezinta o palma data medicilor romani si deci o recunoastere a neputintei lor profesionale?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii